Articol publicat in "Tonica" Dragostea din prezent este cea care conteaza Sfantul Valentin este, din punctul meu de vedere, singura sarbatoare importata care este celebrata si constientizata la dimensiuni apropiate de realitate. In aceasta zi, nu ne prefacem ca ii iubim mai mult pe cei dragi, nu uitam de ei, in primul rand, si incercam sa cream o zi speciala. Desi as prefera sa i se acorde mai multa importanla Dragobetelui decat Sfantului Valentin, cel din urma il surclaseaza pe zeul autohton pentru ca se bucura de manifestari numeroase in randul nostru si de o piala specifica de obiecte promotionale ce-l plaseaza pe primulloc in atenlia noastra. Mi se pare trist ca au inceput sa fie mai frumoase sarbatorile de-afara decat ale noastre, partea comerciala fiind mai importanta decat traditia in sine. Nu stiu de ce, tot ce este important este mai bun decat ce avem noi. Valoarea, mesajul, traditia sunt date la o parte. Americanii au facut o adevarata industrie din aceste sarbatori pentru ca au fost liberi si asa au inleles ei sa-l celebreze pe Sfantul Valentin, prin petreceri, seri romantice, cadouri. La noi, sarbatorile au fost pervertite in perioada cenusie a comunismului si pastrate doar izolat, in unele sate, conform traditiei. Imi doresc ca ele sa-si recapete spiritualitatea si autenticitatea si, chiar daca sunt afectate de commercial, sa-si dobandeasca locul meritat in sufletele noastre. Mi s-au pus des intrebari despre povestea mea de dragoste si de fiecare data mi-a fost greu sa vorbesc despre asta, fie ca era vorba de povestea din prezent, fie ca era vorba de trecut... De ce? ...Nu stiu nici eu exact... Poate pentru ca consider ca cea din prezent este cea care conteaza si ca daca as cotrobai prin sertarele cu amintiri si as vorbi despre o dragoste care s-a sfarsit, oricat de puternica, de frumoasa sau de sfasietoare a fost ea, as avea sentimentul ca o tradez pe cea pe care o traiesc acum... Se spune "dragostea veche iti sopteste la ureche" si, chiar daca uneori imi fuge gandul in trecut, evit sa raman ancorata acolo, pentru ca imi face rau. Eu pun foarte mare pret pe afectiune si, asa cum am mai spus-o, sunt dependenta de tandrete, drept urmare sunt si foarte usor de ranit, ceea ce, in timp, m-a facut sa devin mai precauta. Ce pot spune despre acest "drog" fara de care sufletul imi devine atat de trist ?!? Sa vorbesc despre acele priviri calde care ma invaluie, imi ating sufletul si imi umezesc ochii; despre sarutul bland dat in treacat, pe frunte; despre palma care imi mangaie tandru parul; despre mana care o cauta pe a mea si a carei strangere imi da linistea si siguranta de care am nevoie; despre inflexiunile vocii care spun mai mult decat cuvintele de dragoste sau despre imbratisarile mute care contopesc trupurile si inimile? ! ? Ce pot spune eu nou despre dragoste, cand s-au scris atatea si atatea poezii, romane, eseuri, proverbe despre aceasta... stare care ar trebui sa ne insoteasca mereu, in tot ceea ce facem, care este datatoare de viata, care ne da putere sa trecem peste hopuri?!? Nu stiu! Stiu insa ca imi doresc sa-mi fie inima si viata plina de dragoste, sa iubesc si sa fiu iubita de Dumnezeu si atat de cei dragi mie cat si de (multi) altii, sa fiu sanatoasa, ca sa ma pot bucura de ei si sa simt si sa vad in ochii oamenilor mai multa iubire si mai putina incrancenare... Si asta nu numai de Dragobete sau de Sf. Valentin! Doamne ajuta!