Arhiva comentarii
[pagina precedenta] [pagina urmatoare] [inapoi la pagina despre pierderea sarcinii]
Numar total mesaje afisate pana in momentul de fata: 2346, mesaje pe aceasta pagina: 645.
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca! Ma numesc Georgiana din Bucuresti, am doar 24 ani, nu sunt casatorita, nu am copii...dar de cand am vazut emisiunea de pe B1 am ramas socata...acum, cand scriu am lacrimi in ochi, parca simt o durere in corp, in suflet...Imi pare sincer rau si iti doresc multa putere, curaj si Dumnezeu sa-ti aline durerea!
Imi pare bine ca ai avut ideea crearii acestui site. Sper ca toti cei care am postat mesaje aici sa putem sa-ti dam macar un strop de forta si sa te ajutam intr-un fel sa depasesti aceste momente, nu numai pe tine, dar si pe toate femeile care au trecut prin asemenea drame...
Am avut si eu un caz asemenator in familie...e vorba de mama mea: in 1964 a nascut primul copil, un baiat, perfect sanatos, actualmente insurat si avand 2 copilasi. La 10 ani dupa, in 1974, a mai nascut un baietel, care a murit la cateva ore dupa nastere din cauza unei probleme respiratorii...Eu nu l-am cunoscut niciodata pe cel de-al doilea baietel, nu a avut nici o poza cu el, pe vremea aceea probabil nu se gandeau la aceasta posibilitate, dar ma duceam cu mama cand eram mica in fiecare saptamana la cimitir si-i aprindeam o lumanare...Chiar si acum cand merg la biserica il trec in acatist si-i aprind o lumanare si...simt ca-l iubesc pe fratiorul meu,e ceva ce nu pot exprima in cuvinte.
Mama aminteste din cand in cand de el, dovada ca nu se uita asa ceva...
ITI DORESC sa-ti dea Dumnezeu liniste si pace sufleteasca sa treci peste! Noi suntem alaturi de tine, de voi!
|
|
|
Mesaj de la: Nadia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest moment nefericit din viata ta. Nadia
|
|
|
Mesaj de la: Tanta data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,IMI PARE F. RAU PENTRU CELE INTAMPLATE,D-ZEU SA-TI DEA SANATATE SI PUTERE SA TRECI PESTE ACEST NECAZ.SI EU AM 2 FETITE , LAURA DE 12 SI LAVINIA DE APROAPE 11 SI NU VREA SA MA GANDESC CA S-AR PUTEA INTAMPLA CEVA CU ELE.ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME TIE SI FAMILIEI TALE, TANTA-SF. GHEORGHE
|
|
|
Mesaj de la: Aisel data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, ma numesc Aisel sunt din Constanta si m-am hotarat sa iti scriu si eu, mi-au trebuit cateva zile sa ma adun ca sa pot scrie pentru ca eu inca sufar, inca plang dupa fetita mea Erin care acum ar fi trebuit sa aibe 2ani si 6 luni, dar a murit la o luna dupa ce am nascut-o.
Inca plang pentru fetita care era perfecta,la toate controalele mi se zicea ca e bine dar parca am presimtit ceva si imi doream sa imi fac toate analizele posibile, am fost la ginecologul meu din constanta, la un ecografist din constanta, la un ecografist din bucuresti(despre care am auzit mai tarziu ca ar fi varful ecografiei din Romania) si la un ginecolog din Bucuresti. Dar toti mi-au zis ca e f bine pana cand la o ecografie in Bucuresti mi-au zis ca fetita are un retard de crestere,ca este mai slabuta decat ar fi trebuit sa fie, ca placenta nu este bine irigata cu sange si are un grad de maturitate mai mare fata de varsta sarcinii, insa fetita este dezvoltata armonios si este perfect normala chiar datorita acestui retard a fost analizata in detaliu sa nu fie nici o problema.Am mai facut o serie de analize... toate bune.
Am inceput tratament cu Clexane si fetita a inceput sa cresca chiar a recuperat di retard, am continuat sa fac toate controalele in care totul parea OK,eu ma simtem foarte bine si asteptam cu nerabdare sa nasc fetita pe care ne-o doream atat de mult.imi doream sa nasc cat mai repede ca sa o tin in brate pe fetita care traia in mine, pe cer o iubeam deja.Eram foarte pregatita pentru nastere stiam tot ce urma sa se intample.. nu imi era frica de nimic, o vroiam pe Erin langa mine.
Pe 10 august 2005 m-am dus sa nasc prin cezariana, Dr anestezista m-a asigurat ca totul va fi bine ca voi fi treaza tot timpul ca o sa o vad imediat cum o vor scoate din burtica si asteptam foarte calma sa o vad ..am simtit cum o scot, i-am vazut piciorusele am auzit cum plangesi am intrebat de ce plange asa incet si ...atat.
Nu am mai simtit nimic.....nimic. am adormit, si m-am trezit singura in sala de opratii cu o infirmiera care ma stergea. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula de ce nu mi-au aratat copilul, m-au dus la reanimare si am intrebat ce-i cu fetita mea. a venit doctorul meu si mi-a zis ca fatita este cam micuta avea 2,400kg si e la incubator, a venit si sotul meu si nu era fericit, de ce? nascusem si el nu era fericit? chiar daca avea 2,400kg putea trai mai era ceva si eu nu stiam, a venit si mama si nici ea nu se bucura ce se intampla?? nu intelegeam nimic doar totul era bine. M-au mutat in salon a doua zi si a venit doctorul si mi-a zis ca fetita noastra nu are sansa sa traiasca ca va trebui sa fie operata deoarece are imperforatie anala si fiind foarte mica nu va supravietui. nu intelegeam de ce nu s-a vazut la eco dar am acceptat.Mi-au zis sa nu o vad ca va muri si voi ramane marcata de parca nu am ramas oricum. Erin a fost operata in acea zi si a supravietuit. Era o luptatoare.Sotul meu statea cu mine non stop si pana la urma mi-a zis ca are mai multe malformatii la manuta la coloana vertebrala pe un obraz.. multe. Nu intelegeam ce se intampla credeam ca mi-au schimbat copilul, copilul meu trebuia sa fie bine, asa imi spusesera toti doctorii.Nu stiu de ce am acceptat sa nu o vad. Doamne cat regret! Toata lumea imi zicea sa o uit, cum poti uita ca a trait ceva in tine.A fost externata si am ajuns acasa cu mainile goale cu sufletul gol.Dupa o luna Erin a devenit ingerul nostru, am inmormanta-o fara sa o vad. cum am rezistat sa nu imi vad copilul? Sper sa ma ierte.
Am aflat mai tarziu ca a avut o maladie cromozomiala -deletie cromozomului 16 si amniocenteza era singura analiza pe care nu o facusem pentru ca toti mi-au zis ca sunt tanara si nu aveam in familie precedente.
Dupa un an am ramas insarcinata din nou si am nascut un baietel foarte frumos pe care il iubesc enorm si asa am si eu o fetita in ceruri si un baietel pe pamant.
|
|
|
Mesaj de la: Mioara data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Am avut un băiţel frumos şi cu ochi albaştri ca cerul - vara când e senin, după o ploaie frumoasă de vară - era lumina ochilor mei, nu dădeam voie la nimeni să-l îngrijească, să-i facă baie, credeam că numeni nu ştie ca mine să aibă grijă de el; eu, care iubeam somnul, îl simţeam noaptea numai cînd se mişca uşor şi eram prezentă ca să nu plângă, nu suportam să sufere. Eram mândră când mergeam la plimbare pentru că toată lumea se uita după el, atât de frumos era şi-l iubeam atât încât nu sunt cuvinte suficiente pentru a spune cât de mult. Dar, fericirea imensă de a-l avea, de a-l iubi, nu a durat, a fost ca un vis, la 10 luni şi jumătate a făcut un vaccin şi totul s-a prăbuşit; am stat 3 luni în spital cu el, am suferit alături de el, nu am dormit aproape de loc, am făcut tot ce a fost posibil şi nici o clipă nu am crezut că se va pierde; toată lumea ştia, dar eu nu, am avut o încredere oarbă în medici, în medicină în general, în DUMNEZEU, am sperat până în ultima clipă, iar când s-a întîmplat am înnebunit de durere, nu voiam să mă desprind de el, nu voiam să concep că nu-i voi mai vedea ochii lui frumoşi care mă iubeau atât de mult. D, pare incredibil, dar este f. adevărat, în cele trei luni de spital, băiţelul meu drag s-a ataşat atât de mult de mine şi mă iubea atât de mult, încât eram amândoi o fiinţă. A fost greau, m-am îmbolnăvit rău, îl visam tot timpul, iar ochii lui nu i-am uitat niciodată şi nici acum, chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci. Nu mai am copii, nu s-a mai putut şi tot timpul am crezut că el nu a mai vrut ca eu să am alt copil, poate că a fost dragostea prea mare. Am un îngeraş care mă apără, îl simt în perioadele mele grele şi ştiu că mă ajută. timpul face minuni, atenuează durerea, iar viaţa îşi urmează cursul. Îmi place: natura, florile, muzica - pianul, soarele, animăluţele mici, copiii; am avut un pisic birmanez pe care la- iubit nespus pentru că avea ochii albaştri ca cerul, dar l-am pierdut şi pe el. Mi-e frică să iubesc prea mult, că să nu pierd, dar aşa sunt eu, când iubesc iubesc cu toată fiinţa mea, fie că este fiinţă sau obiect. Bianca, fii tare, Dumnezeu te iubeşte şi te încearcă, să nu pierzi încrederea nici o dată. Pentru că fetiţa ta nu s-a născut şi nu era botezată, trebuie să o scoţi la lumină şi tu vei putea; trebuie să botezi nouă copii, iar în fiecare an la sărbătoarea BOBOTEZII, a naşterii Domnului Iisus, să dai de pomană şi să faci o mică pomenire cu lumânări aprinse pentru fetiţă. Vei fi tare uşurată, iar ea va fi îngeraşul care va avea tot timpul grijă de tine. Nu ştiu dacă vei citi aceste rânduri, dacă vei avea răbdare; dar dacă vei citi, vreau să ştii că te înţeleg cu toată fiinţa mea şi că sufleteşte sunt alături de tine şi-ţi doresc să ai încredere. Te sărut şi să nu mai plângi: "Să nu mă plângi măicuţa mea, că pentru tine am fost un vis, că abia încercam să deschid ochii şi iară-şi i-am închis"
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
doare...plang...Baietii mei dorm.As vrea sa-i strang in brate,sa-i sarut,sa le spun cat de mult ii iubesc,dar ii las sa-si continuie somnul linistit,iar eu raman aici in fata calculatorului impietrita,doar lacrimile imi cobor una dupa alta pe obraz...imi para rau...
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Dumnezeu stie cum le randuieste fiecaruia... nu ne da niciodata mai multe decat putem duce... fii tare si nu iti pierde credinta! nu te lasa si cand se va cicatriza rana indrazneste si mai fa un copil. nu va umple golul lasat de fetita ta niciodata, dar te vei alina mai usor. viata trebuie traita si dusa mai departe! curaj! anca
|
|
|
Mesaj de la: Geta data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca si dragi mamici care ati trecut prin INFERN,sunt alaturi de voi si as vrea sa stiti ca gindul meu bun ar vrea sa fie umar pe care sa plingeti in voie....Trebuie sa stiti bine, ca in fiecare din noi este puterea sa depasim durerea,dar uitarea nu va sterge aceste momente niciodata si nici nu trebuie...amintirea ramine si ne intareste sa mergem mai departe.
Daca pot sa ajut cu ceva, va stau la dispozitie, atita cit ma tin puterile (am 60 de ani!)caci iubesc copii si mi-as dori ca toti sa fie sanatosi,veseli si linga parintii lor....numai bine,Geta
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
imi pare foarte rau
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ma numesc alina sunt din mangalia.ACUM am citit articolul scris de tine,ma impresionat mult de tot.Sunt casatorita am o fetita de 9 ani.Eu am 29 de ani, vreau sa-ti spum ca-mi pare rau de ceea ce sa intamplat cu tine si cu micuta ta.Nu-ti doresc decat sa poti sa treci peste momentul asta greu.Stiu ca este usor sa dai sfaturi dar nu stiu cum te simnti tu.Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate lui luca si familiei tale TE PUP DULCE
|
|
|
Mesaj de la: Madalina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca.ma numesc madalina am 22 de ani si in cateva sapt voi fi mamica.sa stii ca toate mamicile din rom sunt alaturi de tine si ca imi pare ffffffffffff rau pt durerea ta.
|
|
|
Mesaj de la: Iulia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Bianca, cuvintele... nu au nici o putere de imbarbatare ...in astfel de situatii preferam sa tacem...si sa ne fim alaturi...sa ne imbratisam cu o adevarata strangere de mana prin care sa transmitem mult...((daca te pot ajuta cu ceva, daca simti nevoia sa vb cu mine desi nu ma cunosti sunt AICI(****@yahoo.com) sa te ascult))Ai grija de tine si de cei dragi tie!!!Cu mult respect!Iulia(22ani)
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Roxana si am 23ani,nu am ramas niciodata insarcinata,insa vroiam sa iti spun doar cateva cuvinte,sper sa ei in considerare meajul meu...
Nici nu stiu cum sa incep,insa vreau sa iti spun ca te-am vazut in Emisiune de pe B1TV,insa din pacate era pe terminte,nu stiam ce ti-se intamplase,dar pe fata ta se citea TRISTE,DEZAMAGIRE...mi-am dat seama,cand ai zis ca totii care vor sa citeasca drama ta o pot face pe acest site,ma bucurat enorm cand am vazut cat curajos ai avut si TE FELICIT DIN TOATA INIMA,ptr randurile pe care le-ai scris.....Nu multe au acel curajos de a descrie durerea,o tin in ele si le fac mult mai mult rau...Din primul rand pana la ultimul pe care l-am citit am plans,fara oprire,nu stiu daca e bine ca iti zic asta,insa crede-ma nu ma puteam stapani,numai la gandul prin ce ai trecut,treci tu si alte doamne care au avut aceasta nenorocire....Vreau sa iti zic,ca nici odata nu cred ca voi putea face vreun avort si subliniez CA NIMENI sa nu mai faca,daca nu doresc sunt atatea metode sa ptr a nu ramane insarcinata....VA ROG SA VA GANDITI INAINTE DE A FACE ASTA....ptr ca imi dau seama,ca altii si-l doresc atat de mult...iar altii pur si simplu il omoara...oare nu isi dau seama CATA TRISTETE....ITI SPUN DOAR ATATA.....DUMNEZEU SA ITI DEA TIE SI FAMILIEI TALE,TOT BINELE DIN LUME SI SA ITI ALINE DURERA PE CARE O AI....TE rog daca ai timp,imi poti trimite un mail la adresa : ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Este incredibil cat de multa putere ai avut si ai in continuare...
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
am uitat sa spun ca nu mi s-a dat nici o sperantza..mi s-a propus sa-l operez cu histerectomie - deci cu scoaterea intregului uter- si nu am fost de acord..iar laparoscopic e peste puterile mele....deci disperarea si supararea e din ce in ce mai mare...te poop bianca si scuza-ma ca am scris asa fragmentat.2 mail-uri..claudia....
|
|
|
Mesaj de la: Lidia data: Vineri 8 februarie 2008
|
Imi pare nespus de rau....
Poate ai mai primit acest link-uri, dar ma gandesc ca niciodata nu strica
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi
http://www.parinti.com/Cuvinte_ganduri_care_nu_ajuta-t-19564.html
si asta-i povestea mea
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi&func=afiseaza_intamplare&id=2198
Iti doresc putere.
Lidia
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Ma numesc Ramona. Stau in Bucuresti de 12 ani. Am un baietel de 6 luni. E lumina ochilor mei. Pe tine te-am admirat de mica. Esti atat de frumoasa. Cand te vedeam la tv atat de frumoasa mi se umplea sufletul de bucurie si imi spuneam ca atunci cand voi avea o fetita o sa o cheme Bianca sa fie la fel de frumoasa cum esti tu.
Curaj mult si te imbratisej cu drag. Ti-am scris pentruca am plans si m-a zguduit povestea ta. Am plans la fiecare emisiune si acum cand am citit. Nu mi s-a intamplat asa ceva, dar mama mea a trait aceasta tragedie. Se intampla pe 11 februarie 1979. Eu aveam 2 anisori si abia asteptam ca mami s a vina acasa cu fratiorul sau surioara mea. Aveam sa am un fratior, dar nepasarea, delasarea, indolenta, nerusinarea medicilor ne-au furat acest dar frumos. Pe Eduard. Mama a nascut prin cezariana, ca si pe mine dealtfel, si i s-a rupt apa si au lasat-o asa fiindca era noapte si doctorul ei nu era in spital. Au mutat-o dintr-o parte in alta, au lasat-o sa zaca pana dimineata, mama tipa ca nu mai simte ca se misca puiul ei in burtica...... Nimanui nu-i pasa . Erau prea obositi. Strigau la ea ca nu se poate sa o opereze pana nu vine medicul ei, care va veni dimineata.... Prea tarziu copilul s-a sufocat cu cordonul ombilical ..... Intre timp avea contractii mari, si nu o ajuta nimeni nici sa nasca normal, pentru ca ziceau ei ca " mai aveti o cezariana si trebuie sa te ereze tot doctorul tau ".. S-a zbatut pentru a venii pe lume si a murit. Mama plangea si tipa ca s-o ajute cineva. Ii spuneau sa taca din gura ca nu se intampla nimic pana dimineata.... Dar s-a intamplat.. Era prea tarziu cand a operat-o... Mama i-a rugat sa o lase sa-l vada sa-l stranga in brate si i-au spus ca nu se poate fiindca are malformatii si din aceasta cauza a murit . Si nu-l poate da sa-l vada fiindca deja l-au .... ARS..... Totul se intamplase la maxim 15 -20 de minute dupa cezariana... Mama a facut soc, au transportat-o cu salvarea in provincie la spital pentru ca locuiam in provincie , iar in spitalul nu mai avea rost sa o tina.. Si-a pierdut mintile atunci.. Mi-a spus ca isi aminteste doar atat ca in salvare mai erau 1 sau 2 mamici care aveau bebelusi in brate iar ea avea bratele goale si burtica goala.... Doua luni nu ne-a recunoscut nici pe tata nici pe mine.. O tinea tata intre perne si o hranea . Il alunga mereu si ii spumea sa o lase sa moara.. Ajunsese sa cantareasca 35 kg..... Toti ii spuneau tatalui meu sa o interneze la spitalul de nebuni, dar tata a tinut-o acasa, a ingrijit-o si incet incet a inceput sa-si revina. Se invinovatesc si acum parintii mei ca nu au aflat defapt ce se intamplase cu adevarat.. Erau prea indurerati si parca nu mai gandeau, incercau sa se resemneze ca asa a fost sa fie.... E dureros..
Iti multumim pentru ceea ce faci... Si mult curaj sa treci .... Oricum fetita ta e acolo in ceruri si rade.. e fericita ca mama ei alina in acest fel suferinta altor mame... e mandra de mama ei ca a spus povestea lor si ca face ce nu s-a facut la noi in Romania.. da prilejul si altor mame sa-si spuna suferinta si invata pe cei care din pacate vor trece prin asa ceva, cum sa procedeze, cum sa treaca mai usor peste aceste momente groaznice. Sunt sigura ca acolo sus Emma Nicole e mandra de mamica ei....
Te imbratisez cu drag si sa stii ca multi oameni sunt alaturi,macar cu sufletul, de tine. TE IUBIM .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Cuvintele sunt de prisos...........Imi pare nespus de rau pt ceea ce ti s-a intamplat. Sa-ti dea D-zeu putere tie, si familiei tale sa treceti peste aceasta durere. Si tot D-zeu, (sunt convinsa), te va ajuta sa schimbi ceva si sa distrugi rigiditatea/prostia/necunoasterea/etc, in care se scalda Romania si sub acest aspect. Succes.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numar si eu printre cei care iti sunt alaturi in aceste clipe grele.Numele meu e claudia si imi doresc cu disperare sa devin mama, dar inca nu s-a intamplat acest lucru si nici nu am vreo sperantza din cauza unui fibrom aparut nu stiu din ce cauza..destul de mare si bine pozitionat..nimeni nu mi-a putut spune de ce se formeaza si care sunt cauzele.am tot cautat tratamente naturiste in sperantza ca ...poate ..poate..vreodata...dar l-a mine a murit sperantza si sunt plina de groaza frustare dezamagire.....am 36 de ani si acum 15 ani am facut un avort...unicul din viatza mea...poate ca acum ma pedepseste dumnezeu....sigur asta se intampla...si nu pot si nu am cu ce sa lupt...sufletul meu e trist tot timpul si plin de regrete.....te pup bianca....
|
|
|
Mesaj de la: Luciana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca: ma numesc Luciana si am vazut emisiunea Nasul in care iti spuneai necazul si aduceai la cunostinta noastra, a tuturor, toata durerea TA cea mare.Sint ingindurata la ceea ce am auzit si am vazut . INSA.. NU iti pierde speranta pentru ca Emanuel-Dumnezeu este cu noi, iar mila Sa cea mare ne este alaturi; caci Insasi Dumnezeu nu face rau nimanui si nici nu se lasa instigat la rau, iar EL a lasat Intotdeauna a portita de scapare pentru fiecare dintre noi cei ce ii suntem Temple ale Duhului Sfint, Mireasa si totodata si formam Biserica Sfinta a Sa.Drept pentru care, iti reamintesc, ceea ce i-a si spus Sfintului Apostol Petru ca: ,,Biserica este construita pe invatatura Piatra/Chifa adica pe invatatura sfintilor apostolilor si ca portile Iadului nu o vor ajunge sub nici o forma niciodata pentru a-i faca vreodata raul pe care ar fi vrut sa i-l aca vreodata. Imi pare rau pentru pierderea suportata, piedica suportata cu mult stoicism si speranta.Spun speranta pentru ca tocmai atunci cind tie ti-a fost mai rau,mai greu tocmai in acele momente si Dumnezeu era cu tine, dupa cum scrie si in acea poveste: ,, Era un drum pe malul marii unde se vedeau urmele a doi oameni. La un moment dat un om a stat de vorba cu Dumnezeu, in rugaciune, cind omul i-a spus Tatalui Ceresc ca odata a avut o problema peste care nu prea a putut trece si ca NU L-a simtit aproape ca de obicei.Iar Bunul Dumnezeu in replica i-a cerut doar doua lucruri la acel om-faptura miinilor Sale: primul lucru i-a cerut sa fie sa se uite mai departe la acele urme de pe malul marii si sa spuna ce vede-Fericiti cei care vad, dar mai BINECUVINTATI SINT cei care umbla prin credinta adica nu vad dar...CRED in DUMNEZEU: spun eu/Luciana - lucru pe care omul l-a si facut. Si ii raspunde lui Dumnezeu ca l-a un moment dat nu mai vede 2 urme de pasi, precum era obisnuit, ci vede doar O urma de pasi. L-a care Dumnezeu ii raspunde infirmindu-i indoiala ca acea singura urma de pasi nu inseamna ceea ce crede el ca om ca a ramas singur la vreme tulbure; ci dimpotriva ca de cind el ca om era in pintecele maicii sale, dupa care s-a nascut, acel prim rind de Pasi era a lui Dumnezeu si a lui ca OM. Iar apoi cind a observat cel de-al doilea rind de PASI/DECI a unei singure PERSOANE ( spun persoane pt ca Sinta Treime este o Singura Persoana: unde Tatal Ceresc este in Fiul Sau Iisus Hristos, iar Domnul Iisus Hristos este in Tatal Ceresc iar Amindoi sunt UNA-O singura Persoana pe linga Duhul Sfint Dumnezeu), iar el ca OMulet era in direct in bratele lui Dumnezeu tocmai cind trecea prin cel mai dureros moment al vietii sale. Asa ca : SA NU ISI PIARDA -NICIODATA, SUB NICI O FORMA - Speranta, Credinta si Dragostea pentru ca el ca Dumnezeu nu are sa se contrazica pe el insusi, ci dimpotriva are sa se tina de cuvint precum a si promis :,,Eu voi fi cu voi de acum pina in veac,si mereu EU SINT acelasi din trecut, in prezent si in viitor" si mai ales :,,ca NU ESTE nume -decit al Domnului Iisus Hristos-in cer,pe pamint si in tot universul in care sa credem si cu atit mai mult sa SI FIM MINTUITI '. Prin credinta in Dumnezeu devenim copii al lui Dumnezeu si cine sa fie impotriva noastra cind CEL DE SUS este cu noi? Cine? Cine? NIMENI! Asa si dumneata draga mea Bianca- eu sint ortodoxa- ai fost,est si ramii mai presus de orice -in sensul ca nu ti se va clinti nici macar un fir de par din cap- in miinile CELUI DE SUS siesti foarte valoroasa in ochii sai. Scriu, acum, din filiala bibliotecii din Brasov de unde si sint de fel, este ora4 fara un sfert iar la 4 fix inchide si ma fost avertizata sa inchei scrioarea mea catre tine. Deci NU UITA ca nu esti singura, voi relua din nou rinurile mele catre tine,si iti doresc din toata inima sa fii foarte foarte TARE-E-E precum este si Cel din care te-ai si nascut - in duh- a-2-a oara pentru ca ,,IN HRISTOS TE-AI BOTEZAT/in lumina Sa sfinta SI TOT IN HRISTOS/MINTUITORUL nostru TE-AI SI IMBRACAT': deci si pastreaza semnele Luminii asupra ta si cu tine, tot timpul. Cu multa-multa-foarte multa DRAGOSTE in Christos Iisus ....Luciana.....P.S: TE IUBESC SI TE IUBIM!!!!!.
|
|
|
Mesaj de la: Carla data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna biancasincer imi pare rau pentru tine.stiuce inseamna asta luna asta ar fi trebuit sa nasc daca acum citeva luni nu se intimpla o nenorocire care sa-mi ia curajul de a mai ramine insarcinata.am un baietel de3 ani pentru care ma rog la d-zeu zi si noapte anul trecut eu si sotul meu am hotarit ca e bine ca andrei baietelul nostru sa mai aiba un fratior zis si facut am ramas insarcinata a fost bine pina la2 luni cind am avut prima problema iar apoi nu se mai terminau am avut o durere brusca si apoi un lichid albicios a inceput sa curga am fost la giulesti unde mi sa spus ca am sarcina gemelara dar ca una am pierduto nu e nici o problema ma incurajau medicii dar a fost am facut amniocenteza mai devreme si miau spus ca celalalt copil al meu ar avea sindromul dawn a fost ca o lovitura in moalele capului nu se putea aveam deja un copil sanatos nu se putea sa aiba aceasta boala si totusi....la 3 luni de sarcina sa confirmat 91%ar putea sa aiba si cu toate astea eu si sotul meu am hotarit sa mai asteptam sa vedem alte teste la o virsta mai inaintata in sarcina la3 luni si jumatate am primit lovitura finala la eco.4d copilul meu nu arata nici o bataie de inima....murise...nu a avut putere sa reziste si nici noi nu avem acm putere sa o luam de la capat andrei fiul meu care e lumina ochilor mei a fost o consolare ptr mine iar sotul meu puterea care imi lipsea asta e tot sper ca d-zeu sa ne dea putere sa trecem peste incercarile astea te pup si sincer imi pare rau
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele este Liliana din Tg. Mures. Nu pot sa-ti ofer decat o imbratisare calda tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asemenea drame.
In urma cu 13 ani, respectiv 10 ani am trecut si eu prin asa ceva, dar sa incep cu inceputul. In anul 1995 , la un an dupa casatorie, raman insarcinata, sarcina normala , analize de "aviator" cum imi spunea d-na doctor, totul decurge normal , vine ziua in care incep durerile de nastere, ma interneaza la spital pe la ora 10,00 dimineata intr-o zi de duminica, aduc pe lume un baietel de 3.5 kg. , 52 de cm., nota 10 la nastere. Aveam pe atunci 21 ani, nici nu-mi venea sa cred , nu constientizam ca eu sunt mama. nasterea in sine a fost foarte usoara fata de altele femei care au un travaliu de zeci de ore, la mine in 5 ore a fost totul gata, problema vine adoua zi cand copilul mi se da la alaptat, mi-am dat seama ca copilul meu nu respira cum ar trebui , era un fel de susupin mai mult , intreb asistenat ce sintampla dar raspunsul pe care l-am primit a fost : - este sub observatie si nu vi-l mai dam la alaptat. La vreo doua ore ma pomenesc in salon cu neonatologul de serviciu care imi spune , citez cuvintele ei pe care nu pot sa le uit niciodata, d-na am o veste proasta pentru dumneavoastra copilul dumneavaostra a murit, imi pare rau !!!, o sa vedem la autopsie daca a avut ceve malformatie la inima sa-u altceva.Atat
a fost tot ce am auzit din gura doamnei doctor, nu pot descrie in cuvinte nici azi ceea ce am simtit atunci, durere , disperare, regrete, invinovatiri, totul s-a parabusit. Asistenta care era de garda incerca sa ma convinga ca copilul meu a avut ceva la inima si poate ca e mai bine ca este asa si sa stau linistita in spital pana dimineata si atunci sa-mi anunt familia!!!!. Ce? adica mie imi venea sa urlu si eu sa stau in spital sa aud toata noaptea copii altor mame plangand , ca asa spune ea? binenteles ca mi-am chemat sotul si familia si m-au scos in seara respectiva din spital, fara acordul medicilor. In fine tot ce mi-a putut spune a doua zi d-na doctor cu care am nascut a fost : se mai intampla, imi pare rau, atat!!!, am asteptat autpopsia, nici aici nu am gasit raspuns la intrebarea care ma framanta neincetat DE CE? Ce s-a intamplat?, nu au gasit la autopsie nici malformatie , nici altceva genetic , deci nu stiu nici azi ce anume s-aintamplat, pe biletul de externare la cauza decesului copilului meu era trecut, cauza directa hemoragie inter-craniana si cauza indirecta stop cardiac. Mi-a fost asa de greu sa depasesc momentul dureros, nu pot sa spun in cuvinte, dar povestea nu se termina aici. Trec 3 ani de la intamplarea mea nefericita si raman din nou insarcinata, stiind ce probleme am intampinat cu primul copil , sa nu se mai intample nimic , renunt la serviciu si stau acasa, ca nu cumva sa mai fie vreo problema.Mi-am schimbat medicul ginecolog, am facut analize (din nou analize de aviator), totul decurge normal , la doua sapt. eram la medicul de familie, la doua saptamani eram la medicul ginecolog. Ajung cu sarcina la aproape 8 luni si o saptamana, cand au inceput din nou problemele, am inceput sa vomit ce nu am facut pe toata perioada sarcinii, ma duc la medicul ginecolog la control si imi spune ca trebuie sa ma interneze, pentru ca uterul este destul de coborat si sa mai stau in spital macar 10 zile pana la nastere, la control copilul era bine , inima batea bine totul era OK. Ma internez in spital martea dupa amiaza, dar am inceput sa vomit tot mai des.,i-am spus d-nei doctor ca vomit si ca am senzatia ca tot ce vomit este un acid amar maron, imi da ceva medicamente pentru a ma linistii, dar nu apucau medicamentele sa se dizolve in stomac ca le dadeam afara, mi se schimba medicamentatia de catre medicul de garda tot nimic. Noptea de miercuri spre joi ma duc la baie, (daca eu acasa pe timpul mergeam sarcinii mergeam de 3 ori pe noapte la baie , in spital nu am fost decat o data) , vad pe lenjerie o pata de sange, ma duc trezesc asistenta si imi spune ca nu este grav ca este putin sange si sa ma duc sa ma culc. Nu pot sa-ti spun ce rau ma simteam, nu aveam putere nici sa ma misc. Pe la 7 dimineata ma-m ridicat din pat pentru a vomita si in acelasi timp mi s-a rupt si apa, si au inceput contractiile, a venit doctorita m-a dus in sala de consultatie, m-a consultat si am auzit spunandui asisitentei sa pregateasca sala de operatie, cand am coborat de pe asa de consultatie singele siroia dupa mine, crede-ma , nu stiu sa-ti spun cum am ajuns pe jos mergand un etaj mai sus pana in sala de nasteri. totul a durat circa 20 de minute. Am fost pusa pe masa de nasteri si nu stiu daca am apucat sa imping de doua ori si copilul a venit pe lume, tot ce am auzut de la d-na doctor a fost : copilul asta nu sufla !!!! tot universul s-a prabusit, nu puteam sa cred ..., nu puteam sa accept acest lucru, nu, inca o data nuuuuu!!!!au urmat clipe de cosmar pentru mine si din cauza pierderii suferite dar si din cauza ca copilul incercand sa se salveze in aceea noapte mi-a luat fibrinogenul din sange, la nastere mi-a facut o ruptura si mie nu mi se oprea sangerarea, am fost bagata de urgenta in operatie ca sa-mi scoata uterul , sa opreasca singerarea. Ce sa mai spun a fost o saptamana de cosmar pentru mine, am primit aproape 4 litri de sange, am stat la sectia ATI vreo 4 zile, nici un medic nu mi-a dat sanse de supravietuire, am aflat ca la nastere ceva mai grav decat am facut eu nu se poate, sansele de supravietuire sunt de 1 la o suta, am avut sansa sa fiu a o suta femeie. Nu am nici in ziua de azi o explicatie logica a ceea ce s-a intamplat, nu mi-a spus nici un medic care poate fi cauza, am facut teste peste teste, toxoplasmoza, genetica, nu reiese de nicaieri ca as putea suferii de ceva care sa duca la asemenea rezultate . De 13 ani nu incetez sa ma intreb ce s-a putut intampla ??? Unde am gresit, unde am facut bine?. Vreau sa va spun tuturor doamnelor care stiu ce inseamna pierderea unui copil , ca niciodata durerea nu o sa dispara, pur si simplu invatam sa "convietuim" impreuna. Am avut familia alaturi de mine, sotul si prieteni , dar nu exista zi de la Dumnezeu sa nu-ti aminteasca ceva de ceea ce s-aintamplat, sa nu-ti pui problema DE CE EU ?. La un control ginecologic pe care l-am efectuat in urma cu vreo 3 ani , medicul mi-a spus ca pur si simplu am avut ghinion, am intrebat zeci de medici , din toate specializarile posibile care ar fii explicatia, toti isi dau cu parerea dar exact nu stiu sa-ti spuna nici unul , uite asta a fost de fapt cauza.
Inchei aici, dorindu-ti tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asa ceva sa-si puna increderea in Dumnezeu sa ne dea taria sa mergem mai departe, sa ne mangaie poate prin alti copii sau prin alte lucruri, sanatate si toate cele bune.
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA IMI PARE RAU PT PERDEREA FICEI TALE STIU PRIN CE TRECI PT CA AM TRECUT SI EU PRIN ASTA AM NASCUT 2FETITE GEMENE IAR CEA MICA NUMAI ESTE,DE FAPT SA ITI SPUN POVESTE MEA.CAND AM AFLAT CA SUNT INSARCINATA ERAM CEA MAI FERICITA FATA APOI M-AM DUS LA ECO CA,SA IL VAD PE BEBE ACOLO MI-A SPUS CA AM 2 FETITE SA CAD PE MASA NU ALTA NU STIAM CE SA FAC SA MA BUCUR SAU SA MA INTRISTEZ,CU TOATE CA AVEM O PRESIMTIRE CA O SA AM GEMENI PT CA SI EU MAI AM O SORA GEAMANA.SOTUL MEU S-A BUCURAT ENORM DE MULT CAND A AFLAT.TOTI CUNOSCUTI IMI SPUNEAU CA O SA MA DESCURC GREU CU 2 COPII DAR PE MINE NU M-A INTERESAT PT CA ERAU ALE MELE CHIAR MA SUPARAM PE EI CAND IMI SPUNEAU ASA CEVA.AM AJUNS IN LUNA A-6-A SI INTR-O NOAPTE PE LA ORA DOUA MI- S-A RUPT APA SI AU INCEPUT CONTRACTIILE M-AM DUS LA SPITAL DIN MANGALIA CA EU DE AICEA SUNT SI M-AU TRIMIS LA C-TA PT CA FIIND PREMATURI NU AVEAM CUM SA NASC ACOLO PT CA NU AVEAU INCUBATOARE,AM AJUNS LA C-TA ACOLO NIMENI NU M-A BAGAT IN SEAMA AM STAT 8 ORE IN TRAVALIU NOROC CU UN DOCTOR CA TRECEA PE ACOLO I-A FOST MILA DE MINE DE CUM TIPAM SI M-A AJUTAT SA NASC.AU AVUT AMANDOUA SCORUL 4 LE-A BAGAT L-A INCUBATOR CU RESPIRATIE ARTIFICIALA IAR LUI CEA MICA I-AU EXPLODAT PLAMANII.CEL MAI RAU M-A ENERVAT FAPTUL CA DOCTORII ITI VB FOARTE URAT,IAR CAND A MURIT PRINTESE MEA NU MI-AU SPUS,EU M-AM DUS SA LE DAU SA MANANCE SI AM VAZUT CA PRINTESA MICA LIPSESTE SI ATUNCI MI-AM DAT SEAMA.2SAPAMANI NU AM MANCAT NIMIC MA RUGAM PT PRINTESA CEA MARE CA SA TRAIASCA IAR D-ZEU M-A AJUTAT SI ACUM SUNTEM ACASA DAR IN SUFLETUL MEU ESTE SI CEALALTA.PRINTESA MEA CEA MARE ARE 9 LUNI ESTE BINE GANGURESTE DAR MAI ARE DE RECUPERAT PT CA UN PREMATUR SE DEZVOLTA MAI GREU.FETITELE MELE S-AU NASCUT PE 25 APRILIE 2007.TOT EU TI-AM SCRIS SI DESPRE BAIETELUL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA.ADRESA MEA DE EMAIL ESTE ****@YAHOO.COM ASEPT SA VORBIM
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna ziua d-na Bianca Brad. Sunt o fetita si am 12 ani. Aseara (6 februarie 2008)am urmarit emisiunea "NASUL" cu foarte mult interes la povesta dvs trista care m-a impresionat destul de mult. Oamenii mari imi spun ca nu inteleg ce se petrece in lume dar eu am inteles foarte bine si am incercat sa ma pun in locul dvs sau al oricarei alte mamici care a trecut prin asa ceva dar nu am putut. As vrea sa va urez multa sanatate dvs, familiei dvs si mai ales micutului Luca. De aici inainte sa aveti multa fericire si as vrea sa va mai spun ca imi pare foarte rau de micuta Emma Nicole . Aveti grija de dvs, de familia dvs si mai ales de Luca. Multe bucurii de acum inainte.  Ma numesc Diana si sunt din Otopeni. Adresa mea este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bianca dumnezeu sa ati dea putere sa mergi mai departe;suntem alaturi de tine te iubim din tot sufletul.**** elena snagov ilfov
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca, am mai scris un mesaj si dupa ce am citit mai mule mesaje am vazut suferinta multor mame, eu am asteptat 2ani pina a ramine insarcinata iar acum d-zeu mi-a oferit si mie sansa de a fii mama,intradevar in romania nu exista bunul simt,bunul simt este doar atunci cind dai ceva,pina atunci nu te baga nimeni in seama dar sper ca d-zeu are grija de mine pina la sfirsit sa fie bine.bucurate de fiul tau si sa ai credinda in d-zeu ca te va apara de toate si iti va aduce alinare in suflet.d-zeu sa aiba grija de voi.va sarut.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
CONDOLEANTE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, imi pare sincer foarte rau pentru tot ce ti s-a intamplat.
Am vazut interviul tau la televizor si m-ai impresionat foarte mult. Am citit si pe acest site tot ce ai scris. Sunt profund impresionata si sunt deacord cu tine intru-totul, ar trebui sa se schimbe mult mai multe in tara asta.
Sunt alaturi de tine chiar daca nu am trecut prin asa ceva niciodata.
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna ziua! Ma numesc Mariana, am 15 ani si bineinteles nu am copii. Dar am si eu o poveste trista, o poveste care intr-un fel sau altul mi-a marcat copilaria.Piederea fratelui meu!!! Acum 2 ani mama mea a reusit sa ramana garvida dupa o lunga perioada de tratament. Buuria mea a fost imensa pt k mie imi plac foarte mult copii si imi doream foarte mult un frate sau o sora, mai ales k eram singura la parinti. totul parea bine pana in momentul in care mama mea credea k are gemeni si s-a dus la un control. Dar nu erau gemeni, din pacate capul copiluli era mai mare decat restul corpului. insa doctorita care se ocupa de ea i-a garantat k totul este bine. Am 15 ani si nu am dreptul sa judec pe nimeni, dar femeie mai materialista ca aceea nu am mai vazut. Mama a nascut la 6 luni si jumatate, dar pe doctora nici nu a interesat-o de ea!!! Si totul pentru k mama a nascut la Craiova si nu venise pregatita sa nasca deci fara bani!!! Asa k mama a pierdut copilul!!!
Acum la 2 ani dupa nastere mama este foarte bine sh tata la fel dar durerea de atunci nu poate fi exprimata in cuvinte. Acest copil a fost cea mai mare dorinta a parintilor mei. Singura lor consolare am fost eu. Dar eu nu pot sa uit acest lucru chiar dak fata de mama eu am fost mai putin afectata. vor trece anii sh ma voi casatorii sh poate o sa vreau sa am sh eu copii mei dar dak pana atunci nu se va schimba nimic? Dak sh eu k sh mama voi pati la fel??? de aceea eu va sustin in tot ce veti face pt k la mijloc este vorba de vietiile unor copilasi care nu sunt vinovati de mizeria de oameni din jurul nostru!!! iar dumneavostra vreau sa va spun k sunteti o femeie puternica sh va doresc sa treceti cat mai repede de acest infern in care traiti.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Salut.Ma numesc Cristina,sunt din Iasi si am 35 de ani, peste 3 saptamani trebui sa nasc un baiat.De cand am vazut tragedia prin care ai trecut nu mai am liniste si ma tot gandesc la cat de nedreapta este viata uneori cu noi.Daca ai nevoie de voluntari cu draga inima sunt dispusa sa te ajut.Este cumplit prin ce ai trecut ,dar puterea de a trece peste aceasta tragedie o gasesti in tine insati si TREBUIE sa mergi mai departe.
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna! Sunt Anca din Pitesti.An citit cu sufletul la gra ceea ce s-a scris aici. Sa stii ca nu stiu daca mi-a facut intocmai bine...dar nu pot spune ca nici rau! Nu stiu daca fac parte dintr voi...mamicile ce au pierdut un piticut la nastere....dar eu am pierdut o piticuta ...la doi anisori! Pot spune ca pierderea unui copilas ...indiferent de varsta..e o catastrofa pt parinti- pt ca si tatal sufera in aceeasi masura ca si mama...cel putin in cazul nostru! Nu cred ca-mi voi revenii vreodata, desi Dumnezeu mi-a dat un alit..pe Teodora- la 6 luni dupa ce Clara s-a ridicat la cer. Numai ea ma mai face sa zambesc si imi da puterea sa merg - greu- mai departe. Stiti cu se zice: traiesc DOAR pt ea acum.
Si stiti ce e cel mai greu? Sa vad prietenele Clarei cum se joaca, sa trec prin aceleasi locuri prin care am trecut cu Claruta, sa pun mana pe locurile pe care a pus si Claruta mana, sa-i dau Teodorei hainutele surioarei ei. Nu cred ca va puteti inchipui cum este....Dar Teodora...parca-i copia ei. Sau asa vreau eu s-o vad?
Cum ar fi....important este ca ea...o manutza de om la nastere, un sufletel care a suferit acolo, in burtica atunci cand surioara ei era pe patul de spital si cand si-a dat ultima suflare cu capsorul pe burtica mea implicit pe umarul ei --Teodora este cea care ma alina si ma alinta.
Si stiti ce zic seara mereu? Are mama doua fetite: un ingeras sus si unul jos! Pt ca Teodora este fetita care are propriul ei ingeras: surioara ei-Claruta.
Hm. Parca deja ma simt mai bine spunandu-va si voua..drage mamici povestea mea. Sper din tot sufletul si ma rog sa fiu ultima dintre mame care-si vede copilul pe patul unui spital si sa nu poata face nimic...cu toti banii si cu toate cunostintele si cu toate rugile din univers!!! Va pup...si sper sa mai vorbim!
Anca
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Biana, buna initiativa, sper ca va avea si ecou!
In primul rand imi exprim parerea de rau si in al doilea rand m-am decis sa scriu si eu, deoarece inteleg prin ce treci, si eu am trecut de doua ori prin ceva ce nu doresc nimanui. Prima data cand am aflat ca sunt insarcinata, toata lumea fericita... control imediat la gineco, totul in regula, dar la al 2-lea control verdict inspaimantator: sarcina oprita in evolutie, chiuretaj... groaznic. Au trebuit sa treaca 2 ani ca sa avem curajul sa incercam din nou,inaite analize, controale, totul OK, ramas insarcinata, ecograf, 8 saptamani, Iar doctora Cristescu de la Maternitatea Brasov, care stia antecedentul meu, dupa control mi-a spus sec: maine vii sa te chiuretez pt ca azi nu am timp! Va imaginati, sa-mi cada cerul in cap, nu stiu cum am ajuns acasa. De data asta am mai cerut opinia altor doi dr, care mi-au confirmat din pacate ceea ce de ce imi era teama, dar macar mi-au explicat. Atat despre sistemul din tara noastra, de atunci au mai trecut mai bine de doi ani si inca nu m-am adunat suficient ca sa incerc din nou, numai ca ceasul biologic ticaie...
|
|
|
Mesaj de la: Atena data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Imi pare foarte rau pentru tine... Dumnezeu sa-ti dea puterea sa mergi mai departe...atena,40 ani, targoviste
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
DOAMNE,E CUMPLIT...NUMAI CITIND SI M-AU APUCAT HOHOTE DE PLANS.SINCER,IMI PARE RAU DE TOATA SUFERINTA PRIN CARE AI TRECUT,DAR MA BUCUR CA AI GASIT MACAR PUTINA PUTERE SA TE INTORCI LA VIATA.SE SPUNE CA AVEM MULTE VIETI...PROBABIL,PT EMMA A FOST ULTIMA VIATA PE PAMANT...A URCAT LA DUMNEZEU,IAR ACUM TE PRIVESTE IN CHIP DE INGERAS SI CRED CA SIMTI DRAGOSTEA EI.GASESTE=TI PUTEREA SA IL CRESTI PE LUCA SI SA TE BUCURI IN FIECE MOMENT DE EL.
EU AM O FETITA DE UN AN SI 5 LUNI,CARE A VENIT NEPROGRAMATA,DAR PE CARE O IUBESC LA NEBUNIE SI PENTRU CARE IMI FAC PROCESE DE CONSTIINTA ATUNCI CAND O CERT SI IMI PARE TARE RAU.
DUMNEZEU SA TE AJUTE SA TRECI PESTE TOATE GREUTATILE VIETII,BIANCA!AI GRIJA DE TINE SI FAMILIA TA
LILIANA,BOTOSANI
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Laura,am 28 de ani si vreau sa ma alatur si eu celor care-ti sunt alaturi si iti trimit atatea ganduri bune.E incredibil cum solidarizeaza oamenii in clipe tragice...durerea e aceeasi indiferent de varsta,etnie,religie,culoare a pielii.
imi pare rau pt ce s-a intamplat,sunt alaturi de tine cu gandul.Sa nu uiti ca toate se intampla cu un anume scop pe care noi poate in viata asta nu-l intelegem,dar nu trebuie sa subestimam felul lui Dumnezeu de a aranja lucrurile asa cum trebuie ele sa se intample.Poate ca tu tocmai ai aflat scopul acestei intamplari prin demararea acestei campanii care mi se pare ft.binevenita...era si timpul ca cineva sa bata si aceste drumuri.Te felicit pt.initiativa si iti doresc sa iti indeplinesti misiunea si sa nu-ti stea nimic in cale.Mult succes si liniste sufleteasca.Te imbratisez cu drag si ma rog pt ingerasul tau de sus.Multa liniste in suflet si pt.toate mamicile care au trecut prin aceasta experienta.
Cami,ingerasul tau o sa fie mereu alaturi de tine,nu l-ai pierdut asa cum crezi,sunt convinsa ca o sa simti toata viata ca te priveste de acolo de undeva...Te imbratisez din toata inima...
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Andreea,am24 de ani si am o fetita de 1an si6lunipe care o cheama Alessya.Sincer nu intelegeam inaite de a avea un copil cum poti sa fii atat de devastata cand iti moare un copil foarte mic mai ales nenascut.Spuneam atunci ca e mic si durerea nu e asa mare pe cat ar fi daca ai pierde un copil mai mare de cativa ani.Acum sincer ini este rusine de felul cum gandeam inainte.Cand am devenit mama am inteles ce inseamna un copil fie si nenascut.Ce senzatie ai atunsi cand copilul misca in tine ,este ceva unic ,numai femeile au parte de aceasta bucurie fara margini.Acum mi-as da viata pentru fetita mea ,ea inseamna totul pentru mine,o iubesc enorm.Intele mamele care au pierdut un copil ,acum stiu cat de dureros poate fi.Le spun acelor mame sa fie tari ,stiu ca le este greu dar altfel nu pot trai daca nu trec peste asta.DUMNEZEU SA II AIBA IN GRIJA PE ACEI INGERASI.
|
|
|
Mesaj de la: Nora data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca
ce pot sa-ti spun este ca si eu am doi copii:un baiat pe pamant stefan si o fetita in ceruri alexandra ioana (nascuta la termen ,sarcina atent monitorizata dar cu malformatie de cord)a fost operata la munchen la grobhadern de prof doct heinrich netz s-au descoperit 11 diagnostice plus lipsa splina.fetita mea a fost cea mai frumoasa mireasa pt ca am reusit sa o botez inainte de nenorocire ' deci a fost inmormantata dupa datina.din 2003 25 octombrie si pana astazi imi tarai zilele si incerc sa traiesc prin stefan fratiorul alexandrei . nora *** sibiu
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna draga mamica, si eu sunt tot o mamica care s-a lovit de indiferenta cadrelor medicale in perioada de sarcina si care a trait cu frica pierderii bebelusului mult dorit.Iti inteleg suferinta si durerea si sunt alaturi de tine. Numai cine nu trece prin asa ceva nu poate intelege.Am plans si inca mai plang, atat pentru tine cat si pentru mine( chiar daca Dumnezeu nu a fost atat aspru cu mine). Fetita mea a fost atinsa de suflarea mortii de doua ori in perioada de sarcina. Nu vreau sa te impovarez cu durerea si clipele mele de suferinta acum cand tu le ai pe ale tale, dar si eu ca si alte mamici din Romania m-am lovit de medici si asistente insensibili si indiferenti la durerea unei mame,insa am cunoscut si medici cu foarte mare prezenta de spirit. Moartea i-a dat tarcoale puiului meu intre lunile 3-4 cand datorita unei suparari am intrat in iminenta de avort si am ajuns la spital cu hemoragie. Ma agatam cu disperare si cu lacrimile inodata de doctor sa-mi salveze fetita. Ce-i drept doctorul a dat dovada de multa prezenta de spirit si m-a incurajat chiar daca pe fata lui se citea ingrijorarea, insa o asistenta a inceput sa se crizeze la mine sa nu mai plang " ca ce nu sunt singura" si " deranjez bolnavele"si "mai fac altii.."nu voi uita niciodata cum doctorul cu chipul ingrijorat mi-a sp[us sa stau linistita ca fetita e "bine, se joaca", de fapt nu se juca , dar pentru mine in momentul acela a contat.
La 5 luni am fost nevoita sa sufar o operatie de colecistectomie, iar ginecologul de serviciu mi-a spus cu fata senina, fara menajamente si parca undeva in coltul gurii zaream un zambet, ca exista riscul ca copilul sa moara. Culmea acel medic era de fapt o femeie si ea insarcinata in 2 luni, De atunci a inceput cosmarul . M-au lasat singura intr-un salon pana cand intram in sala de operatii, acolo pe uin perete se afla o icoana, am cazut in genunchi si am inceput sa plang rugandu-ma la Dumnezeu sa-mi salveze fetita. asa m-au gasit medicii , plangand si cerand in locul copilasului meu dreptul la viata. si parca Dumnezeu m-a auzit pentru ca am iesit din operatie bine amandoua. Dar sa nu crezi ca am fost fericita, NUuuu. Pana la nastere am trait un adevarat cosmar, ma luptam cu temerile, cu desnadejdea, cu frica, intrebam in stanga si-n dreapta " cum se va naste fetita mea", "va fi sanatoasa" " ce riscuri au existat" si nimeni nu-mi raspundea. Toti ridicau din umeri, numai mama mea " care le stie pe toate mi-a zis ca voi naste un handicapat. Bianca eu nu l-am avut decat pe sotul meu langa mine , nu mama, nu tata, Acum o am pe Christiana sanatoasa si frumoasa. Cam asta este povestea mea. Daca ai nevoie de ajutor in campania pe care ai pornit-o si vrei, eu am sa ma alatur tie. Mult curaj Bianca! acolo printre stele este si fetita ta si-ti zambeste in fiecare seara ori de cate ori ridici privirea catre ele.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga mea, de multe ori m-am intrebat de ce nu face nimeni nimic in tara asta impotriva doctorilor, impotriva sistemului sanitar din Romania... eu sper din tot sufletul sa ai putere si ajutor sa faci ceva....nu am avut ghinionul sa pierd un copil... am norocul sa am o fetita minunata, dar imi aduc aminte cum a fost perioada dinainte sa o nasc si prin ce am trecut in spitalul ala de tot rahatul ( scuza-mi expresia ).A fost o sarcina cu probleme de la inceput..iar in saptamana 28 am fost internata cu hemoragie...am stat internata 2 saptamani. In aceste 2 saptamani nu am avut voie sa ma misc din pat, facea la plosca, mama ma spala, nu aveam voie sa stranut, nu aveam voie sa ma intorc dupa o parte pe alta...hemoragie in continuu... " doamnele " asistente erau foarte catranite de cate ori sunam pe buton sa le spun ca iarasi mi-a pornit hemoragia... veneau cu o falca in cer si una in pamant ca le deranjez in conditiile in casre sotul meu era mai mult la spital decat acasa si alta grija decat sa le bage bani in buzunar, atat lor cat si doctorilor nu avea... dar nici asa nu erau multumite... dupa 2 saptamani de hemoragie, intr-o seara i-au spus sotului meu sa se duca sa imi cumpere niste fiole, pentru ca nu aveau...si cand se intoarce sa vada patul meu plin de sange.. si medicul de garda dand din colt in colt ca nu stie ce sa faca sa opreasca hemoragia... a chemat profesorul si acesta sa spuna ca cine a fost tampitul ala care m-a lasat atata timp cu hemoragie...mi s-a facut cezariana de urgenta si au scos o fetita de 1500 kg.. pe care nici macar nu mi-au aratat-o... apoi stupoare... unde sa duca fetita nascuta prematur? Sa aflam atat eu care stateam pe masa de operatie cat si sotul meu care statea afara ca nu au incubator si mai mult ca nu au nu stiu ce casca,care se pune la prematuri pe cap pentru a i se furniza oxigen...Norocul nostru si al ei a fost ca sotul meu are foarte multe cunostinte si la miezul noptii a inceput sa sune in stanga si in dreapta si pana la urma a gasit undeva un loc , SA CUMPERE acel aparat... Nu mi-am vazut copilul 3 zile, ca nu am putut sa ma ridic din pat... apoi o luna de zile a trebuit sa stau impreuna cu alte mame carora li se aducea copilul dupa 2 ore si care dupa 2 zile prelcau acasa ,,, iar eu ce faceam? eu ramaneam acolo incontinuare? fara copil... ca ma duceam din 3 in 3 ore sa-l hranesc .. in incubator... si mai ale eram data EXEMPLU de asistente...ca nu am stiut cum sa am grija de mine si de aia am adus pe lume un copil prematur ( de parca asta ar fi fost problema )... si cat de greu e sa ai un copil pe care sa nu-l poti atinge...si vai cat sunt ele de norocoase ca au copii sanatosi si sa se gandeasca la mine... ca poate plec acasa cu mana goala... sincer.. imi venea sa le omor... imi venea sa ma omor.. ajunsesem sa ma invinovatesc ca din cauza mea s-a nascut copilul asa... ajunsesem sa ma gandesc din cauza asistentelor tampite ca daca nu aveam acel copil eram si eu bine mersi acasa si numai trebuia sa fiu data exemplu ASA NU...Dar Dumnezeu a vrut ca totul sa fie bine... mi-am revenit.. fetita mea e o dulceata...si viata mea e perfecta acum... Poate ca povestea mea nu are legatura cu acest site " pierderea sarcinii " dar ignoranta din spitale m-a facut sa va scriu... Iti doresc draga mea Bianca multa multa sanatate si fii puternica... ce nu te omoara te face mai tare... sa fii iubita...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
IMI PARE FFFF RAU PENTRU TINE BIANCA SA-TI DEA DUMNEZEU PUTEREA DE A TRECE PESTE ACEATA DRAMA. AM PLINS MINUTE IN SIR CIND AM CITIT DESPRE CEEA CE TI S-A INTIMPLAT.
|
|
|
Mesaj de la: Sorina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca ti am mai scris si vroiam sa ti multumesc pentru site ,stiu par aiurea dar pentru mult timp am crezut ca sunt singura si imi puneam intrebarea de ce eu cu i am gresit lui dumnezeu ,pentru ca nu ma duc des la biserica sau poate ca bebelus era obtinut alfel nu stiu mult am considerat c este o pedeapsa sau a fost vina mea .Doamne sunt atitea femei care au avut increderre in medici in mari specialiisti din bucuresti siei au facut atita rau .Imi dau lacrimele mereu cind scriu si cind povestile la atitea femei care cauta alinare pentru piedere dar nu gasesti .cel putin tu ai avut ocazia sa ti fetita in brate ,creda ma este ceva , eu mi am vazut baiatul pe fuga nu m au lasat l vad sotul si parintii.atunci am crezut ca este mai bine acum nu ami sunt sigura .AM aflat ca l puteam boteza si avea unde l plinge a trebuit sa semnez pentru el ca l las acolo DE CE ?.BUCURATE DE LUC A MULTUMESTE I LUI DUMNEZEU PENTRU EL CE ESTE SANATOS SI CA NU I AI IN FAMILIE NOI NASCUTII IN ACEA PERIODA CREDE MA ESTE MAI GREU ASA .NU TI AM SPUNS PINA ACUM IN ZIUA CIND BAIATUL MEU A MURIT IN BURTICA MEA SORA MEA A NASCUT O SUPERBA FETITA .SOARTA A FACUT SA FIM AMINDOUA IN MATTERNITATE UNA FERICITA LA LAUZE ,UNA LA AVORTURI DISPERATA SI FARA PUI .ESTE GREU PENTRU CACI TREBUIE SA UIT DE DUREREA MEA SI SA ACCEPT FETITA SA O VAD CA SA O POATA VEDEA PARINTII MEI TREBUIE SA PLING IN SUFLETUL MEU A EI SA FIE FERICITII VAZUNDU SI NEPOATA , SORA MEA M AINTRABAT INTR O ZI DACA IMI ESTE GREU SA O VAD CE PUTEM SA I SPUN CA DA CA NU VREAU SA O VAD SI PARINTII MEI ?SINGURUL CARE STIE TOATE ASTTEA ESTE SOTUL MEU CARE ESTE SI A FOST ALATURI DE MINE MEREU M A INTELEGE SI MA SPRIJINA IN TOT .PENTRU II MULTUMESC LUI DUMNEZEU IN FIECARE ZI ,EL ESTE SINGURUL LUCRU BUN PE CARE IN AM IN VIATA ASTA IMI PARE RAU CA L AM DEZAMAGIT CA NU IAM PUTUT TINE BAIATUL .SIMT CA M AM DEZAMAGIT PE MINE CUM SA NUL DEZAMAGESC PE EL .AM CITIT DE CURIND INTR O REVISTA CEVA CARE M APUS PE GINDURI SI ARE DREPTATE "VIATA TREBUIE TRAITA ASA CUM NI S A DAT PENTRU CA NI S A DAT FARA SA O CEREM SI NI SE VA LUA FARA SA FIM INTREBATI ".ITI MULTUMESC DIN NOU PENTRU TOT CE FACI SI DACA VREODATA AI NEVOIE SA VORBESTI ITI SUNT ALATURI ORICE AR FI ,PENTRU CA STIU CUM ESTE SA FII DEZAMAGI T DE CEI PE CARE II CREDEAI "PRIETENII"AI GRIJA DE TINE SI DE LUCA DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA PENTRU CEA CE VREI SA FACI .SUNT ALATURI DE TINE DACA AI NEVOIE iti las adresa de mail daca ai nevoie vreodata de ea .cu drag sorina
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,este greu,nici macar nu stiu cu ce sa incep...nu stiu daca vei citi,poate asa o sa ma linistesc putin. Am purtat in pantec ingerasul meu aproape 8 luni ma simteam cea mai fericita,mi l-am dorit atat de mult,in momentul cand am aflat ca sunt insarcinata am simtit cea mai mare bucurie,am simtit cum Dumnezeu s-a uitat si la mine,din momentul acela viata mea a prins contur in fiecare zi.Nimic nu este mai frumos decat sa simti cum un sufletel creste in tine,cum misca alaturi de tine,cum te face atent zicand parca... "mami sunt aici".Atunci am crezut ca nu se mai poate intampla nimic rau.In decembrie am fost la ecograf,la controlul de rutina,mereu intram cu sotul meu razand si radiind de fericire,la fel si ieseam pentru ca doctorul imi spunea mereu ca este perfect sanatos,si eu ma gandeam ca mai este putin si copilasul meu,...sufletelul meu, va vedea lumina zilei ca o sa-i simt corpul mic si fragil la mine in brate,imi imaginam tot,Doamne cat de frumos era.La fix o luna mai exact pe 28 ianarie08 m-am dus iar la ecograf,ma simteam foarte bine am intrat ca de obicei cu sotul meu,cu acelasi zambet pe fata,in cateva minute totul s-a naruit,doctorul s-a schimbat la fata,nu stia cum sa spuna ca copilasului meu nu ii mai bate inimioara,am inceput sa tip ,sa urlu,nu intelegeam ce se intampla ,de ce se intampla asa,nici acum nu inteleg a doua zi am nascut,am nascut normal cu foarte mari dureri,putea sa ma doara de doua ori mai mult daca stiam ca ingerasul meu este bine,dar el nu era...acum viata mea este trista si goala. Alina
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
De ce nu apar si mesajele in care esti criticata pentru felul in care iti plangi singura de mila? Nu crezi ca esti penibila?
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA.IMI PARE RAU PENTRU PIERDEREA SUFERITA.NICI NU STIU CE SA ITI SPUN PENTRU CA NU AM TRECUT PRIN ASA CEVA, DAR IMI DAU SEAMA CAT DE DUREROS POATE FI DUPA CE TI-AI PURTAT COPILUL IN PANTECE TIMP DE 9LUNI SI CU CATEVA ZILE SA SE NASCA SA AFLI CA NU O SA IL MAI NASTI IN VIATA.DUMNEZEU SA ITI DE PUTERE SA MERGI MAI DEPARTE, SA ITI DEA SANATATE TIE SI FAMILIEI TALE.EMMA, CARE ACUM ESTE UN INGERAS , VEGHEAZA ASUPRA TA SI VREA SA AI GRIJA DE LUCA DE DOUA ORI MAI MULT CA PANA ACUM.TE PUP SI AI GRIJA DE TINE.ANDREEA , BRAILA
|
|
|
Mesaj de la: Ileana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Ileana si am 28 de ani,am un baietel de 8 luni pe care il cheama Mario Gabriel care s-a nascut la 32 saptamani si nu a avut decat 2kg.Pe de o parte te inteleg ce simni si imi pare sincer rau din tot sufletul meu pt. ca acum stiu ce inseamna ca sunt si eu mama si imi era tare frica atunci cand am nascut ca nu stiam ce se va intampla pt. ca nu era termenul si de aceea nu pot descrie in cuvinte ce am simtit si de acee cred ca stiu ce e in sufletul tau.Prea multe nu iti pot spune ca nu cred ca te mai ajuta cu nimic.Iti doresc din tot sufletul sa fii sanatoasa si tu si baietelui tau Luca si sa ai credinta si sa te gandesti ca acel mic ingeras este acum in cer si vegheaza asupra voastra.Tine-o tot asa si fi tare in continuare.Te iubim mult de tot.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca
nu prea stiu ce sa-ti spun poate doar ca-mi pare rau.
stiu ca in astfel de situatii cuvintele sunt de prisos.
am si eu o fetita de 1an si 6 luni si stiu ca ea reprezinta totul pt mine si nu-mi pot imagina viata fara ea.
povestea ta e impresionanta si am plans cd te-am auzit la tv dar mai ales cd am citit ce ai scris pe site.
as vrea sa-ti spun mai multe dar nu pot decat sa-ti spun ca-mi pare rau fii tare in continuare si gandestete la Luca el are nevoie de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Bianca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bianca,medias. Nu sunt suficiente sfaturile,durerea pe care o simti e infinita,te sfasie si te doboara.Naserea unui copil inseamna implinire si totodata atingerea unei stari de fericire suprema,pe care o simte doar mama care da nastere pruncului.Eu ,ca mama as vrea sa-ti fiu alaturi,as vrea sa pot sa fac ceva ,dar stiu ca durerea e nemarginita si nu stiu de unde as putea incepe sa o marginesc.Las asta in seama Domnului, pentru ca el este singurul care ar putea sa te ajute.Te-as ruga totusi sa arunci o privire asupra unei carti scrise de doamna profesor Csiki Ligia,intitulata"Nubiathan si divan pentru parinti si ingeri"am citit doar cateva citate din aceasta carte dar cred ca ar fi un pas inainte.
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,este adevarat...sunt prea micutza sa iti spun...si poate ma crezi nebuna...dar sa stii k,chiar dak am 12 ani...stiu cat de cat ce se petrece in romania...si sunt de acord intru totul cu tine...iar in legatura...cu EMMA NICOLE...nu stiu cum sa te consolez...pt. k nam trecut prin asa ceva si sper sa nu mi se intample nimik...pt. k intrun fel sau altul e greu sa duci o sarcina pana la capat...dar este si ceva....ceva...foarte frumos sa dai viata unui copil...un copil inseamna...inseamna...dragoste...iubire...gingasie...nai cuvinte sa descrii un ingeras...pt. k asta este un copil pana la urma...un ingeras...SA stii k o sa fac tot posibilul sa te sprijin...si sa stii k...daca o sa pot o sa incerc sa...te incurajez...si sa vorbesc...pt k cunosc femei in situatia asta...sa se alature campaniei tale...aici...aici in GALATI...sunt multe femei in astfel de situatii...iar doctorii...doctorii nu fac nimik...in unele cazuri nu ii poti acuza....dar ma rog...inca o dat iti spun k o sa te incurajes cat pot...emisiunile la care ai fost chiar mau emotionat...dar sunt sigura k DUMNEZEU este sus si ne pazeste...si sa stii k dupa parereamea...tu esti o femeie puternik...si o sa ajuti multe femei care se afla in aceasta situatie...(NOROC IN CEEA CE ITI PROPUI...SI LUI LUCA DEASEMENEA).......(MA NUMESC ALINA...SUNT DIN GALATI...SI AM 12 ANI...SI SUNT IN CLASA *** LA SCOALA NR.** DIN GALATI) AI GRIJA DE TINE SI DE FAMILIE IN SPECIAL DE LUCA....TE POOOOP
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca ma numesc Ramona din Arad am 24 de ani si imi doresc din tot sufletul sa raman insarcinata.Doar gandul ca as putea pierde copilul cand inca nu il simt in pantece ma ingrozeste.Imi pare rau pentru fetita ta... si pentru ceea ce ar fi putut sa fie...iti doresc tot binele din lume.
|
|
|
Mesaj de la: Bianca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca... Uneori chiar daca cuvintele si vorbele de alinare se preling ca o cascada asupra sufletului nostru in speranta ca ni-l va si mangaia tot asa si eu cred ca in aceste momente doar numai tu stii ce se afla in sufletul tau.AM AFLAT DESPRE DRAMA PRIN CARE TRECI DE-ABIA MIERCURI SEARA LA EMISIUNEA LUI NASU .SE SPUNE CA ATUCI CAND DUMNEZEU IUBESTE MULT PE CINEVA ,EL SI-L DORESTE SA FIE LANGA EL ,DE ACEEA NUMAI LA GANDUL CA FIICA TA SE AFLA ACOLO IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU SI CA ATUNCI CAND TIMPUL VA VENI VEI FII SI TU ACOLO LANGA EL ,ATUNCI VEI AVEA OCAZIA SA TRAIESTI O ETERNITATE ALATURI DE FIICA TA .SI NU UITA ,AICI SUNTEM TRECATORI PE CAND ACOLO ESTE VESNICIA.ROAGA-TE LA BUNUL DUMNEZEU SA TE INTAREASCA ,SA-TI MANGAIE SUFLETUL SI DACA ACEASTA A FOST VOIA LUI ATUNCI....CHIAR DACA ESTE GREU ,STIU, NU-TI PIERDE SPERANTA CU BINE BIANCA
|
|
|
Mesaj de la: Sebastian data: Vineri 8 februarie 2008
|
Salut, Bianca!
As dori sa nu faci public acest mesaj decat dupa si daca tu personal ai sa ajungi la concluzia ca este folositor pentru alte persoane care sufera.
In primul rand iti recomand, daca vei avea timp, sa citesti cartea "Karma pura" scrisa de S.N. Lazarev. Scriitorul este printre cei mai mari terapeuti rusi ai momentului iar cartea arata de ce vin in viata oamenilor diverse evenimente, bune sau rele, dupa cum le percepem noi, dar care, din punctul de vedere al unei logici mai inalte, folosesc sufletului omului. Prima data cand am citit cartea am crezut ca e scrisa de un nebun, dar dupa un an si jumatate in care am observat ca aproape tot ceea ce spunea in carte se regasea in viata, desi inexplicabil, am ajuns la concluzia ca are dreptate. E interesant ca, odata de afli care sunt legile dupa care se da fiecarui om ceea ce are nevoie sufletul sau pentru a-si invata lectiile pentru care a venit pe acest Pamant, dupa ce afli deci aceste legi, lucrurile in viata ti se par mult mai clare, si viata incepe sa se astearna frumos.
Daca te ajuta cu ceva eea ce ti-am scris, te rog sa-mi raspunzi, in masura posibilitatilor pe ****@yahoo.com.
Cu prietenie,
Sebastian
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
draga bianca cred ca nu sunt cuvinte care sa iti aline durerea.am trecut si eu printr-o situati ca a ta doar ca mie mi sa oprit sarcina in evolutie la doar 8 saptamini.aveam 21 ani eram casatoritasi imi doream acest copil.prima intrebare a doctoritei a fost daca vreau sa pastrez sarcina am fost foarte indignata pe ea.cum adica ma intreaba asa?a zis ca sarcina este ok iar intr-o saptamina am inceput sa singerez.am sunat-o pe doctorita a zis ca este normal iar daca singerez mai mult atunci sa ma duc la ea.m-am enervat foarte tare i-am inchis telefonul si am sunat pe alta doctorita.care a zis sa merg de urgenta la ea aceasta doctorita nici nu ma cunoscut.am ajuns imediat la spital era de garda sa comportat cu mine de parca ma cunostea de o viata.mia explicat ca sarcina nu este bine nu a fost de la inceput.mia zis ca o voi pierde nu imi venea sa cred am inceput sa pling si i-am zis ca daca este o posibilitate sa faca ceva sa imi zica.a zis ca nu prea sunt sanse dar facem tot posibilul.ma internat mia dat injectii de sustinut sarcia dar degeaba.dimineata copilul a murit daca pot sa zic asa.nu imi venea sa cred imi venea sa mor si eu.dar asta e am trecut cu greu tot timpul ma gindeam la el si in ziua de azi spun ca avea 3 4 5 ani daca era totul bine.toate in viata asta se intimpla cu un scop asa zic.iar acum sunt insarcinata de 14saptamini si sunt in al 9-lea cer.doar ca la inceputmi fost frica sa nu patesc ce am patit prima data.dar doctorita ma chemat tot timpul la control si ma asigurat ca totul e ok.daca eposibil sa scrii sau sa ne explici de celulele stem.oare nu isi pierd proprietatile atitia ani?
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Imi pare nespus de rau de pierderea fetitei tale.Eu fac parte din categoria mamicilor fericite.As vrea sa-ti povestesc prin ce am trecut eu dupa ce am nascut,despre nepasarea medicilor din Romania.Am un baietel de 5 luni, nascut pe cale naturala la maternitatea Polizu din Bucuresti.Am avut o sarcina fara probleme, am urmat toate indicatiile medicului care mi-a urmarit sarcina,am fost la control lunar.Nasterea deasemeni a decurs fara probleme.La cateva ore dupa nastere mi-au adus baiatul in salon.Nu-mi venea sa cred.Visul mi se implinise.Imi strangeam copilul la piept.La nici doua ore de cand mi l-au adus a vomitat sange.Am chemat asistenta care era de garda si a spus sa nu-mi fac probleme, ca bebelusii mai vomita din cand in cand.Asta se intampla seara pe la 10.Dimineata a mai vomat de doua ori cate putin.Am ignorat si acum imi pare rau dar in sinea mea mi-am zis ca o sa vorbesc cu medicul neonatolog cand o sa vina la vizita.Si a venit,i-am povestit,i-am aratat scutecelul .........i-am bagat bani in buzunar........si nimic.nu mi-azis absolut nimic.A plecat.Medicul cu care am nascut a venit sa ne vada iar atunci a vomat din nou ,mai mult.Am vazut spaima din ochii lui.Mi l-a luat din brate si a fugit cu el.L-au dus la terapie intensiva.A stat acolo doua ore fara sa-mi spuna nimeni nimic.Mi l-au adus inapoi.Dupa cateva ore iar a vomat si iar l-au dus la terapie.Copilul meu a fost un fel de mingie de pingpong.A rams peste noapte acolo.Trebuia sa-l hranesc si nu puteam pentru ca avea perfuzii.trebuia sa ma mulg si sa-i dau cu siringa sa manance.dar nu prea aveam ce sa mulg ca nu aveam lapte.Pe cine intrebam ce se intampla imi spunea cu un ton aproape rastit ca e grav.Ca ii trebuie lapte matern.Eu in stresul in care eram ,ca mai mult plangeam,medicii tipau la mine...cum era sa am lapte.nu au tinut cont de faptul ca eram lauza, ca eram sensibila,ca sufeream cand imi vedeam copilul cu perfuzii si nu puteam sa-l ajut cu nimic.Nu pot sa-ti spun ca-ti bani am cheltuit in maternitate ca sa fie bine.Am avut familia aproape de mine,sotul m-a sprijinit foarte mult si toata familia de altfel.Am vorbit si cu un medic psiholog in maternitate.Eram la un pas sa fac depresie.Bineinteles ca medicul neonatolog a fost o scarba pana la final cand m-am externat.Abia Asteptam sa plec din spital.Daca mai ramaneam o zi innebuneam.Acum totul este cat de cat ok.Boala care a avut-o poate reveni.Dar ma rog lui Dumnezeu sa fie sanatos.Pentru ca nu ai unde sa te duci cu copilul,este o nepasare grasa in sistemul sanitar.Multa sanatate si sa ai grija si sa te bucuri de Luca
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca,iti multumesc pt aceasta campanie si pt tot ce inseamna gestul tau:posibilitate data noua,mamelor fara copii pe pamant,de a vorbi despre durerea ucigatoare pe care o traim.Iti sunt alaturi in marea si infioratoarea incercare la care ai fost supusa...Sufar pentru tine,pentru mine,pentru copiii nostri.Te rog,te rog,iarta-mi stangacia,nu stiu ce cuvinte sa aleg ca sa nu te ranesc...Ma doare sufletul atat de rau...iti sunt recunoscatoare ca incerci sa aduci ceva ce lipseste in viata noastra:compasiune,sprijin neconditionat si,mai ales,nemasurat.Iti plang copila,asa cum imi plang comoara mea,cu lacrimi amare si neostoite...Doare,nu-i asa?Si nu trece niciodata...
Am trimis mesajul dinainte in care am incercat sa spun povestea scurtei vieti a puiului meu.Am facut acest lucru mai ales in amintirea celui mai important om din viata mea,omuletul meu drag...fetita mea,Iris Maria.
****@yahoo.com Mirela ****,Craiova
|
|
|
Mesaj de la: Antoaneta data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Sunt Antoaneta ,am 38 de ani si locuiesc in Pitesti.Imi pare rau pentru pierderea fetitei mult asteptate. Nu stiu daca durerea altora o poate micsora pe a ta, dar poate uneori e bine sa aflica si altii au suferit. Cu timpul se mai atenueaza, dar nu va disparea niciodata.
In ianuarie 1997 m-am casatorit si am hotarat sa nu programam venirea pe lume a unui copil,ci sa lasam in mana lui D-zeu aceasta decizie. La vreo doua luni a venit si mult astaptata veste.Aveam 27 de ani si multe sperante. Sotul nu avea un program fix ,e politist. Eu ramaneam ades singura, dar vorbeam cu copilul,spunandu-i ca atunci cand o sa vina o sa -l asteptam pe tata impreuna. Pe la trei luni a paarut prima amenintare de avort- hemoragie. A trecut,dar amennintarea ramanea.Faceam tratament,trebuia multa odihna, reapus la pat, chiar total. Nu am acultat in totalitate sfatul medicului,dar am incercat sa fac tot ce imi statea in putinta. Cand am implinit 6 luni am mers la mama pentru a avea parte de o ingrijire foarte atenta. Era insa tarziu.Calvarul incepuse.Am facut a treia hemoragie, medicul de garda a crezut ca este vorba de placenta praevia,lucru confirmat si de o ecografie. Degeaba am spus ca nu este vorba de asa ceva,deoarece mai facusem ecografii si placenta era normal inserata.Mi-au facut perfuzii si in ziua de Sfanta Marie am pierdut sarcina, tarziu, in noapte.Medicul meu curant era in concediu pentru o saptamana,iar cel care ma internase era in weekend. Era vineri seara.Placenta nu s-a eliminat in totalitate,ramasese o portiune strans lipita de uter. Am ramas pe masa si a fost trezit medicul de garda.A incercat sa indeparteze portiunea lipita ,dar nu a reusit,spunandu-mi sa raman asa pana dimineata cand venea seful de sectie. Fetita nu a plans in momentul cand a venit in contact cu lumea de afara. Nu i-am vazut fata ,cu numai corpul in bratele asistentei si parul negru si bogat.Mi s-a spus ca nu va trai. Am ramas pe masa si a venit medicul pentru interventie. Nu am stiut atunci ce s-a intamplat cu copilul. Eram extenuata su suparata, Am adormit pana dimineata,cand a venit infirmiera si m-a intrebat daca copilul mort din galeata de la baie e al meu. Ma stia personalul sectiei pentru ca statusem internata de cateva ori.am crezut ca innebunesc, dar nu am avut curajul sa ma duc sa o vad. Imi era teama de imaginea aceea.Acum imi pare rau ca nu am vazut-o , ca nu am mangaiat-o asa ca tine, Bianca. Ma simt vinovata ca atunci am fost slaba, dar cred ca as fi avut un soc. Traisem cateva luni cu teama ca o voi pierde si se intamplase.Dimineata,sambata, a venit seful de sectie, au discutat medicii,m-au consultatsi a hotarat ca pot astepta sub antibiotic pana luni dimineata cand va veni medicul care ma internase.Daca ar fi aparut probleme, ar fi urmat sa intervina.A venit luni, a venit medicul , mi s-a facut un chiuretaj in urma caruia uterul era aproape mort. Nu-si relua contractiile si pierdeam mult sange.S-a incercat salvarea lui,perfuzii, gheata,masaj ,un nou chiuretaj ,dar nimic, Am intrat in soc hemoragic si m-au operat de urgenta. Trei ore dupa operatie nu a garantat nimeni ca voi fi salvat. Mama mi-a spus apoi ca astepta la usa ATI si se gandea ce va face daca i se va spune ca am murit:se va arunca pe fereastra sau printre scari? Sunt singurul copil la parinti si am aparut la noua ani dupa casatoria parintilor, in urma unui indelungat tratament.Dar D-zeu a vrut sa ma trezesc,Si m-am trezit la reanimare, cu dureri in tot corpul si extenuata. Nu stiam ce mi se intamplese.Am facut frisoane pentru ca sangele administrat fusese rece, dar si greu de procurat. Spitalul nu avea sange suficient si au sunat disperati la salvari sa -l aduca de la Centrul de Sange. Am RH negativ, dar nimeni nu-mi recomandase dozarea anticorpilor. Spuneau ca fiind prima sarcina, nu puneau probleme.Spre seara m-am trezit,dar nu realizam in ce a constat interventia chirurgicala, Mama fusese asistenta, eu terminasem bilogie, nu eram chiar pe dinafara. Cand s-a schimbat tura, asistenta a prezentat celei care tocmai venise cazurile noi si urmarindu-le, am aflat: histerectomie subtotala. Am crezut ca s-a prabusit cladirea. As fi vrut sa urlu ,dar nu puteam fiind foarte slabita.am plans inabusit, dat mi-au facut o injectie si am reusit sa adorm. A doua zi am fost mutata in alt salon, unde erau doua mamici cu cezariana, Una dintre ele mai avea un copil si ii dadea sfaturi celeilalte.Au fost zile cumplite,trebuind vad fericirea pe chipul celorlati, iar eu sa incerc sa accept ca dreptul de a fi mama imi fusese luat prea brutal si prea devreme.Nici macar nu o tinusem in brate. Mi le simteam goale si fara nici un rost.Eram ca o leguma, nu ma puteam misca da la un capat la altul al patului. Mama a fost langa mine si m*a ajutat sa invat sa merg pentru a doua oara in viata.Rezerva in care am stat pe sectie era vecina cu baia si imi era groaza sa trec pe acolo,stiind ca acolo fusese fetita mea moarta si singura.Acasa a urmat alt cosmar. Nimeni din familie nu ma proteja psihic,deoarece la cateva luni cumnata mea a nascut o fetita.Toata atentia familiei s-a indreptat asupra ei, nimenni nu tinea cont de faptul ca fetita mea murise si nimeni nu o putea inlocui. Ma duceam in baie si plangeam pana simteam ca ma lasa puterile. La cateva luni ,tiroida a reactionat. Am mers la psihiatru, am facut tratament,dar nimeni nu putea sa-mi ia durarea da a nu avea copii. Am adus in discutie infierea unuicopil,dar sotul nu vroia.Am vrut sa divortez,crezand ca daca ma indepartez de el ,durera va trece mai usor. Plangeam de nu ma mai puteam opri, mergeam atunci la psihiatrie ,imi facea intravenos un dezinhibitor al centrilor nervosi si imi trecea pe moment.Dupa o astfel de criza,sotul s-a hotarat sa infiem un copil daca eu consider ca imi va face bine. Dupa cateva "peripetii"legate de infiere, bineinteles insotite de accese de plans,am luat un baietel .Astazi are 8 ani si este tot ceea ce ne-am dorit.Acum suntem o familie,suntem multumiti de pasul pe care l-am facut.Durerea a trecut pentru amandoi,dar nu putem uita prin ce am trecut la nici un an de la nunta. Ma doare si acum sufletul pentru fetita mea, nu am tinut-o in brate si nici nu am inmormantat-o pentru a putea plange la mormantul ei.Nu am fost capabili atunci sa ne gandim la acest aspect.Ma uit seara la stele si o vad printre ingeri. Ii spun ca o voi iubi toata viata mea si ca ma voi duce candva la ea. Acum trebuie sa-mi cresc baiatul, dar candva vom fi impreuna, sa recupreram tot ce am pierd
ut in aceasta lume.
Fii tare,Dumnezeu ne rasplateste. Uneori poate trebuie sa jertfim ceva pentru a primi in schimb altceva. Imi iubesc tare mult baiatul,dat imi e teama de ziua cand va trebui sa ii spun ca nu sunt mama lui naturala.Ma rog la D-zeu sa ne dea putere sa putem trece si peste acest moment,oricand va veni el.Sa ne dea sanatate sa-l putem creste si sa ii fim alaturi.
Cu dragoste, Antoaneta
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. Numele meu este Gabriela, si am 27 de ani. Eu sunt mamica unui baietel de 1 anisor si 10 luni, Alex. Este lumina ochilor nostri, este implinirea noastra. Nici nu ma pot gandi cum ar fi fost sa fie altfel. Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat tie si celorlalte mamici de ingerasi. Am urmarit fiecare emisiune unde ai fost invitata, si am plans impreuna cu tine. Este greu, si cine nu a trecut prin asa ceva, poate nu intelege durerea, sau nu-si poate imagina cata durere exista. Am vazut filmuletele de pe acest site...sunt cu lacrimi in ochi...nu le doresc acestor mamici greu incercate decat putere sa poata trece peste aceasta durere. Si tie Bianca, iti doresc ca Dumnezeu sa iti fie alaturi, sa iti usureze durerea, succes in aceasta campanie promovata si multa sanatate baietelului tau Luca.
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Mirela, am 30 ani si sunt insarcinata in aproape 8luni. Este un baietel pe care il va chema Luca Nicolae (am inteles ca asa se numeste si baietelul tau). Plang si scriu. Nu pot sa imi revin si nu stiu ce ma doare mai tare.............povestea ta sau gandul ca......copilul meu.........nu stiu. Suntem casatoriti de 5 ani iar copilasul nostru s-a lasat mult asteptat, abia dupa ce am facut tratament timp de 2ani. De aceea nu pot sa-mi imaginez cum ai putut sa treci peste asta, probabil ca Dumnezeu te ajuta foarte mult. Sentimentul pe care il am eu in momentul de fata este ceva de nedescris, o durere imensa,si 10 copiii daca mai ai nici unul nu-l poate inlocui pe cel pierdut, fiecare este unic. Impreuna cu sotul meu plangem alaturi de tine si familia ta si ne rugam la Dumnezeu atat pentru voi cat si pentru noi. Nu stiu ce va transmite mesajul meu,dar simteam nevoia din suflet sa-ti spun ce simt.
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Ma numesc Dana, si cu toate ca nu am cum sa inteleg prin ce treci tu si alte mamici in situatia ta am fost foarte trista cand am citit gandurile tale. As vrea sa iau parte la campania ta(ca voluntar). Mama mea a trecut singura prin ceva asemanator inainte ca eu si sora mea sa ne nastem, cand a nascut la 6 luni doi baietei care au trait numai cateva ore. Nu i-au fost aratati, si nimeni din spital nu i-a adresat o vorba buna. Mama ei era la spital in alt oras cu fratele mai mic iar tatal pe jumatate paralizat nu a putut urca la ea in salon. Avand doar 20 de ani si fara cineva alaturi care sa dea plicuri in stanga si-n dreapta a fost tratata mai mult decat urat. Cand ne-a povestit mie si sorei mele nu m-am putut opri din plans o ora. E groaznic ca cineva sa trebuiasca sa treaca prin asa ceva. Bucuria si alinarea au venit cand la 22 de ani Dumnezeu i-a dat doua fetite ( eu si sora mea) si asa a putut sa se bucure din nou de viata. A fost asa de socata de ce i s-a intamplat in spital cu baieteii incat cu noi a fost la control de-abia in luna a 8 a.
Eu si sora mea avem fiecare cate un ingeras sa ne iubeasca si sa ne apere.
adresa mea de mail(cu rugamintea sa ramana confidentiala) este: ****@yahoo.com
Iti doresc sa poti sa fi fericita pentru baietelul tau
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
BIANCA,TE ADMIR DE FOARTE MULTI ANI SI AJUNG ACUM SA INTRU IN DIALOG CU TINE SI NU STIU CE SA-TI SPUN,CUM SA FIU ALATURI DE TINE IN ACEST MOMENT CUMPLIT,DAR SUNT SIGURA CA ESTI O LUPTATOARE SI TREBUIE SA CANALIZEZI TOATA DRAGOSTEA TA,ACUM DUBLA,CATRE LUCA SI TOT IN EL AI SA GASESTI SUPORTUL VIETII.
NU POT SA SPUN CA STIU PRIN CE AI TRECUT,DAR POT SA-TI EXPLIC DIN EXPERIENTA PRIN CE AI FI PUTUT TRECE.AM O FETITA,ADELINA,ACUM ARE 13 ANI,NASCUTA PRIN CEZARIANA,CU O EVOLUTIE NORMALA PANA LA 7 LUNI,CAND AM CREZUT CA AM AJUNS LA PERIOADA CEA MAI FRUMOASA,A INCEPUT IADUL ,PE 21 MAI O ZI SFANTA,SEARA DUPA CE A ADORMIT,A FACUT O CRIZA DE EPILEPSIE,CARE NU STIAM CUM ARATA,AM CREZUT CA A MURIT,ERA FARA SUFLARE SI SE INVINETEA SUB OCHII MEI.
LA SPITAL,DUPA "INVESTIGATII",AU GASIT FEL DE FEL DE MOTIVE,PENTRU CA NU STIAU CE SA-MI SPUNA,DE CE,SI DE UNDE A APARUT.
IN STADIUL ASTA MA AFLU SI ACUM ,NU AM PRIMIT RASPUNS LA MIILE DE INTREBARI CARE LE-AM PUS IN TOATA TARA UNDE AM UMBLAT,DAR VREAU SA-TI SPUN PRIN CE TEROARE TRECI TU CA MAMA CAND VEZI PUIUL TAU IN NISTE CHINURI CUMPLITE,SI NU MA REFER LA O CRIZA LA NUSTIU CAT TIMP,UNA DUPA ALTA,SA NU POTI SA O AJUTI,SA ITI POATA SPUNE CE O DOARE(PENTRU CA NU VORBESTE),SA PLANGA CU URLETE DE DURERE,STAI NEPUTINCIOASA,SE RUPE SUFLETUL IN MII DE BUCATI IN TINE,PENTRU CA NU AI NICI O PUTERE. AM AFLAT DE MULTE LOCURI SI AM FOST PESTE TOT,DAR ...APROPO DE MEDICI CARE AI MENTIONAT SAU CADRE MEDICALE,POT SA SPUN CA AM AVUT UN "MARE SPRIJIN",MA INTREBA"DE CE MA ZBAT ATAT SI UMBLU PESTE TOT,PENTRU CA NU MAI FAC NIMIC DIN EA,ARE CREIERII IMPRASTIATI",SI ASTA ERA CAND AVEA 2 ANI ACUM CU AJUTORUL LUI D-ZEU AM AJUNS LA 13 ANI,DAR DE CHIN,NU STIU DACA MA POT BUCURA SAU INTRISTA .NU STIE NIMENI CAT MAI ARE DE CHINUIT,CA NU SE NUMESTE TRAIT,UN MEDIC MI-A SPUS CA MAXIM 15 ANI,MA INSPAIMANTA TRECEREA TIMPULUI,DAR TOTUL ESTE LA DUMNEZEU,EL ALEGE CE E MAI BINE SI CAND E TIMPUL.
AM UITAT SA-TI SPUN CA MAI AM UN BAIAT,AVEA 3 ANI CAND S-A IMBOLNAVIT FATA,O IUBESTE ENORM,CAND AM ADUS-O DE LA MATERNITATE NU LASA PE NIMENI SA SE APROPIE DE EA,DAR CAND O VEDEA IN CHINURI SUFEREA SI EL,ATAT CAT STIA,DAR NOI PARINTII AM GRESIT MULT FATA DE EL,NE-AM CANALIZAT TOATA GRIJA SPRE FATA,SI NU NE-AM DAT SEAMA CA SI EL AVEA LA VARSTA AIA MULTA NEVOIE DE NOI,SI ARE REPERCURSIUNI ACUM.
ASA CA NU AM REALIZAT NIMIC DIN CE MI-AM PROPUS PENTRU COPII MEI,DAR MULTUMESC LUI DUMNEZEU DE CE MI-A DAT.NIMIC NU-I INTAMPLATOR!
TE IUBESC PENTRU CE FACI. ITI DORESC SA FII SANATOASA SI BUCURATE DE LUCA,FII PUTERNICA PENTRU CA CEI DRAGI AU NEVOIE DE TINE.
EU MA TEM,DACA PATESC CEVA CE SE VA INTAMPLA CU FATA MEA?
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Mirela ****,am 36 de ani si sunt din Craiova.Am scris mereu in ultima vreme;din pacate,randurile mele,postate pe pagina web destinata Biancai Brad,s-au sters.Am scris acolo despre fetita mea,Iris Maria,nascuta moarta la 31 de saptamani,pe 23 ianuarie 2008.
Durerea este ucigatoare.Nu caut consolare,nu vreau sa pierd nicio nuanta din ceea ce simt,pentru ca TREBUIE sa-mi platesc tributul de suferinta catre copilul meu.Este cel mai nesemnificativ lucru pe care il pot face.Fetita mea s-a stins si nimic n-o va aduce inapoi.Caut si acum explicatii,dar le caut acolo unde nimeni nu va dori sa-mi raspunda:in inertia si indiferenta oamenilor.
Am avut ghinionul sa ma lovesc de incompetenta unui cadru medical.Am avut incredere si m-am bucurat ca Dumnezeu mi-a ascultat ruga:mi-a trimis un copil la 36 de ani,dupa o extrauterina si un diagnostic sumbru care m-ar fi transformat intr-o femeie nefericita daca ar fi fost adevarat.Stelele sau destinul sau Dumnezeu sau cine vreti voi au facut sa raman insarcinata anul trecut,in iulie.Extaz,bucurie coplesitoare,visuri,asteptari,care viitoare mama a fost straina de aceste sentimente si de multe altele?Mi-am asteptat copilul si m-am inchinat in fiecare clipa la steaua norocoasa sub care credeam ca se va naste.
La inceputul lunii a sasea am vazut cum picioarele incepusera sa mi se transforme intr-o masa compacta.Am luat legatura telefonic cu doctorita mea;blazata,aceasta mi-a recomandat repaosul la pat(desi sta facusem si pana atunci)si diuretice care sa scoata apa din organism.Abia peste 3 zile m-a asteptat la control si atunci a observat ca tensiunea arteriala o luase razna:15/11.M-a certat ca mancasem prea sarat si m-a trimis acasa.Asta se intampla pe 24 decembrie.De atunci,HTA a cunoscut oscilatii salbatice,au aparut si proteinele in urina,in numar nepermis de mare(300 si apoi 500).Erau simptome clare de preeclampsie,despre care citeam ingozita diverse articole pe internet.In toata aceasta perioada NU AM AVUT PARTE DE SPITALIZARE PENTRU MONITORIZAREA PERMANENTA A MEA SI A COPILULUI!Eram tratata la domiciliu,dupa ce mi se faceau internari fictive,sub diagnostice fanteziste:infectii urinare,disgravidie emetizanta etc.
Intre timp,miscarile copilului au devenit tot mai slabe.Am alergat in noapte,din proprie initiativa,la spital,unde au fost monitorizate bataile inimii copilului.Erau normale,a spus asistenta.Nelinistea nu mi-a pierit,pentru ca treceau si 3 zile pana sa simt o miscare firava,de unde pana atunci puiul meu era ca argintul viu.Explicatia doctoritei a fost ca de acum puiul era mare si nu mai avea loc sa se miste!!!
...A fost inceputul sfarsitului...Copilul a intrat in suferinta.Pe 20 ianuarie a crescut tensiunea la 17/11,am fost la spital,mi s-au dat metoprolol,dopegyt si tertensif,mi s-au luat probe de sange si de urina si AM FOST DIN NOU TRIMISA ACASA.Seara i-am telefonat d-nei dr.care mi-a spus ca ma asteapta a 2-a zi pt internare,pt ca e foarte mare proteinuria(500).Luni dimineata am mers la spital,a fost monitorizat o singura data copilul in acea zi iar marti deja nu se mai auzeau bataile inimioarei.Mi s-a provocat nasterea si asa s-a terminat totul.La 3 ore dupa nastere aceeasi doctorita ma sfatuia sa plec acasa,pentru a avita traumele emotionale!!!Sau poate pentru a nu aparea intrebarile incomode cu raspunsuri incomode...Aceia dintre d-voastra care veti avea rabdare sa cititi totul veti putea vedea actul criminal savarsit de o doctorita incompetenta sau nemotivata,poate,cum se astepta,din punct de vedere financiar.Nu stiu ce sa mai cred.Dupa ce mi-am nascut copilul mort,am pus,firesc,intrebari.Mi s-a spus ca puiul nu crescuse suficient si de aceea murise in burta mea.Adevarul,impartasit de alti medici carora le-am cerut o opinie,este ca HTA marita impunea SPITALIZARE DE URGENTA,TRATAMENT PT CONTROLAREA SI ADUCEREA LA VALORI MAI MICI ALE ACESTEI TENSIUNI,MONITORIZAREA RITMULUI CARDIAC AL COPILULUI LA FIECARE JUMATATE DE ORA SI INTERVENIREA CU CEZARIANA CAND SE OBSERVA O MODIFICARE IN RAU.In caz contrar,intervenea moartea copilului si uneori,a mamei.
In schimb,eu am fost lasata sa astept nu stiu ce,timp de o luna,
interval in care copilul meu s-a stins putin cate putin.Nimeni nu mai poate schimba ceva.Ma intreb insa ce soarta blestemata mi-a condus pasii spre doctorita-asasin-de-copii.Pacat,d-na doctor...Puteti sa dormiti noaptea?va urmareste imaginea puiului meu sau aveti destula experienta ca sa nu va mai impresioneze nimic?!
Traiesc in iad.Respir zilnic aerul otravit dintr-o lume in care nu mai este iubita mea.Si ma trezesc in fiecare zi fara sa o mai simt miscand in burtica in care se cuibarea,cu sentimentul ca este aparata de maicuta ei.Fetitei mele i s-a luat dreptul la viata.Ea nu mai este.N-am vazut-o niciodata si nu ma voi putea ierta pentru o asemenea lasitate,pentru ca m-am lasat convinsa da personalul medical ca este mai bine sa n-o vad.Tanjesc dupa ceea ce am avut.Ma sting incet de dorul copilului meu.Teama mea cea mare este ca voi ramane un mort in viata,ca voi fi prinsa intre doua lumi,neapartinand nici uneia.Mi se spune,consolator,ca voi avea alti copii.Adica alte jertfe ale incompetentei si indiferentei omenesti?Cine mai are vreodata curaj sa retraiasca spaima de a i se spune ca i-a murit copilul?Cat poate sa duca un om?
Fetita mea ar fi avut o viata inainte.Fetita mea nu a avut cand sa simta dragostea mamei ei;ea a simtit doar mangaierile tandre si pline de dor,pe cand casa ii era pantecele meu.N-am apucat sa o tin la san,n-am atins-o,nu i-am privit ochii...Fetita mea nu are un mormant asupra caruia sa-mi urlu deznadejdea.Fetita mea este...nimic.Doar amintire,doar strigat infiorat in noapte.Durere furie,plans cu lacrimi,plans fara lacrimi,jelit,deznadejde,inutilitate,dorinta de moarte,dor,dor,dor,dor de copilul meu,de puiul meu,de viata mea,de rostul meu pe lume,de COPILUL MEU!!!
Mama va trai de acum doar pentru amintirea ta!Iart-o pe mama ca n-a stiut ce destin iti pregateste viata!Iart-o pe mama ca n-a stiut sa moara o data cu tine!Te iubeste mama si te va iubi pana la ultima respiratie a ei!Iarta-ma,fetita mea...Iarta-ma...
|
|
|
Mesaj de la: Silvia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ma numesc silvia si am 25 de ani.daca spun ca inteleg prin ce treci inseamna ca mint pt ca numai tu poti sa stii ce simti sau alte mamici care au trecut prin ceea ce treci si tu.nu am copil dar imi doresc si eu si sotul meu isi doreste un copil dar pot sa spun ca in momentul de fata imi este teama de a lua decizia in privinta unei sarcinii.ieri stateam si ma uitam la televizor impreuna cu prietena mea care are un copil de 3 ani si nu stiam nimic despre suferinta ta dar am inteles din emisiunea realizata unde ai fost invitata.nu ne venea sa credem sa se poate intampla sa ceva,parea ca totul este un vis dar din pacate era realitate.nu imi place sa compatimesc oamenii pt nici mie nu imi place sa vad cum vine cineva si imi spune vai 'vai ce mila imi este de tine'.sunt sigura ca multe persoane au facut acelasi lucru pe care l-am facut si noi ieri am plans impeuna cu tine pt ca pe mine una ma impresionat si ma marcat tragedia ta.sunt sigura ca dumnezeu iti este aproape si ca o sa fie bine.te pup
|
|
|
Mesaj de la: Gina data: Vineri 8 februarie 2008
|
dzeu sa aiba in paza pe toti copii ingerasi si pe mamicile lor
care sunt indurerate nicio vorba nu poate alina durerea
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna , Bianca !
Ma numesc Alina si sunt din Tulcea . Imi pare foarte rau pentru fetita ta. Eu am o fetita de 7 luni si jumatate si o iubesc enorm . Inteleg prin ce treci si e cumplit. Cred ca trebuie sa te gandesti ca fetita ta te priveste si e alaturi de tine in orice moment si ca poate s-a transformat in ingerasul tau pazitor. Ea te vegheaza de sus si are grija de tine . Trebuie sa fii tare si sa te gandesti ca poate puterea pe care ai avut-o sa treci peste toate astea ,ti-a dat-o chiar ea ,de acolo de sus .
Iti doresc sa ai grija de tine si de familia ta , mai ales de Luca , care te iubeste si are nevoie de tine .Eeu sunt alaturi de tine si sper sa iti ajute dumnezeu sa ai forta si putere sa treci peste toate obstacolele din viata .
|
|
|
Mesaj de la: Gina data: Vineri 8 februarie 2008
|
de doua zile citesc aceste mesaje. ma intristeaza faptul a vad cate femei au pierdut copii din cauza nepasarii, indolentei si nesimtirii unora. sunt mama a doi copilasi un baietel de 6,9 lui si o fetita de 1,4 luni. multumesc lui dzeu ca sunt sanatosi. cate femei tb sa mai piarda sarcini ca sa se faca ceva in acest sistem sanitar din romania. mergi in maternitati si te ingrozesti sa vezi cata mizerie, nu au medicamente, nu au vata, tb sa le cumperi si in plus asteapta SPAGI. imi pare nespus de rau sa vad cate femei isi plang copii nu am stiut pana acum cate se pot intampla. durerea ta BIANCA a facut sa scoata la lumina aceste atrocitati. ma cutremur cand citesc aceste mesaje citesc de 2 zile si nu-mi vine sa cred ca se intampla atatea in spitale in anii 2000. de fapt nu ma mai mira nimic mori cu zile mor copii ca nu intervin la timp cu operatia de cezariana pentru ca nu-si primesc plicurile cu bani. stau si asteapta sa le bagi in buzunare si moase si asistente si tot personalul medical.
sunt oripilata de ceea ce se intampla. ma doare sufletul pentru aceste mame care nu si-au putut tine copii in brate si care nu au putut sa-i vada si sa le vorbeasca, sa-i alinte. dzeu sa va dea putere sa luptati mai departe cu durerea care nu va disparea niciodata. durerea unei MAME care si-a pierdut copilul
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
In vara am pierdut o sarcina care ajunsese la 2 luni. Durerea pe care am avut-o atunci a fost mult amplificata de incompetenta medicilor si asistentelor de la maternitatea din Brasov (cei care au fost de serviciu in acea zi... cei in al caror salon ma aflam...).
M-am internat dimineata la ora 10, la urgente. Acolo mi s-a completat o fisa (fara sa mi se faca nici un control medical!!!). Am solicitat sa fiu vazuta de un medic anume si apoi m-au condus intr-un salon. Pana la 6 seara (de la 10 dimineata, la Urgente!) nu a venit nici un medic, nu mi-a luat nimeni tensiunea, pulsul, nu m-a intrebat nimeni daca ma doare ceva sau de ce sunt acolo, in acel salon. De cate ori mai intra cate o asistenta eu solicitam sa vorbesc cu un medic dar... Adevarul este ca simteam ca ar trebui sa platesc pe cineva ca sa fiu bagata in seama dar nu am facut-o. Asteptam sa vad pana unde merge josnicia acestor oameni. La 6 seara o asistenta a venit in salon si ne-a spus (mie si celorlalte paciente) sa mergem pe hol ca urmeaza sa ne vada seful de sectie dar sa ne dam chilotii jos, sa fim pregatite, ca medicul se grabeste. Ma simteam ca si cand am fi o cireada de vaci duse la abator. Toate 6 sau 8 cate eram pe hol aveam aceeasi problema (pierdusem o sarcina). Toate aveam sangerari. Imaginea unei doamne de la tara care si-a dat chilotii jos (ca si cand nu exista si alta posibilitate) si care incerca sa isi opreasca cumva sangele care i se scurgea pe podea nu o sa ma paraseasca niciodata.
Cu chiu cu vai am reusit sa vorbesc cu medicul pe care il solicitasem si care parea sa aiba referinte excelente. Pentru ca aveam cunostinte comune si era si de garda in seara aceea, mi-a facut o consultatie si mi-a facut un chiuretaj. Nu m-a intrebat NIMENI daca sunt alergica la vreun medicament, ce RH am, daca sufar de vreo boala. I-am spus medicului de 3 ori ca am analizele la mine dar nu s-a uitat peste ele.
Cosmarul a continuat. Eram pe masa, in timp ce ma chiureta mi-a spus ca am o malformatie, fara sa imi dea alta explicatie. De aceasta malformatie a uitat complet cand am fost la cabinetul privat la o consultatie ulterioara si care malformatie... de fapt... nici nu exista!!! Imi spusese ca am uterul in forma de clepsidra si nu era asa!!!
Am RH negativ si nu mi-a facut nici un vaccin. Nici in urmatoarele 72 de ore nu mi-a facut. Dupa chiuretaj (cand suferinta fizica si cea sufleteasca e destul de mare), am fost rugata sa ma mut in alt salon. Pentru mine in momentele acelea era greu sa ridic sticla de apa adusa de acasa pentru a bea o inghititura... darmi-te sa imi strang lucrurile si sa mi le transport in alta incapere... la aproape 12 noaptea.
In toata aceasta asteptare si in toata aceasta suferinta am avut noroc ca imi permiteam un telefon mobil cu care sa vorbesc cu familia pentru ca membrii familiei nu aveau voie sa intre in spital.
A doua zi dimineta medicul a intrat in salon si a stat cateva zeci de SECUNDE, pana intr-un minut... s-a uitat de deasupra la toate paturile si pacientele... si atat. Am incercat sa il contactez pe medic dar asistentele nu mi-au permis sa stau pe hol spunandu-mi ca o sa il cheme dansele. Experienta de cu o zi inainte imi spunea ca nimeni nu o sa anunte pe nimeni.
In baie colacul de la toaleta, toaleta, podeaua era pline de picaturi de sange. Cand am rugat infirmiera sa vina sa spele mi-a spus ca nu e ora potrivita. Robinetele de la chiuveta erau murdare de nu iti venea sa dai drumul la apa.
Pe la ora 9 m-au externat... din lipsa de paturi iar cu medicul nu am mai avut ocazia sa vorbesc decat la unul din cabinetele lui particulare.
Nimeni nu e obligat sa citeasca o asemenea poveste urata. Nici nu imi doresc foarte tare sa fie "publicata" undeva ca stiu ca da fiori si as prefera ca lumea sa citeasca poezii frumoase sau sa asculte muzica sau sa se imbratiseze. Am scris doar pentru ca m-am simtit atunci umilita de semenii mei, de acei medici si asistente care ar fi trebuit sa se poarte cu mai multa compasiune, profesionalism, OMENIE. M-am simtit umilita de acei oameni pe care EU ii platesc luna de luna... dintr-un salariu destul de mare pentru media salariilor din Brasov. M-am simtit umilita si pentru celelalte femei care trec prin orori similare poate chiar azi in maternitatea din Brasov.
Da, m-am invatat minte si acum merg la o clinica particulara... Dar ce fac cele care nu isi permit o consultatie de 150 de lei si niste analize de aproape 600 de lei???? Pentru foarte multi oammeni acesti bani inseamna un salariu intreg!!!
Bianca, ai mare dreptate ca acesti medici nu au pregatirea psihologica sa trateze un pacient, o mama care isi pierde copilul, o mama care desi nu a simtit ca acel copil se misca dar incepe sa creeze o lume noua, mult mai plina de dragoste si gingasie, o lume mai frumoasa in care acel copil sa vina, "sa respire acelasi are cu noi".
Revolta mea de atunci (si, inca, de acum)a fost uriasa dar FARA FOLOS. Tu, prin puterile tale, prin faima pe care o ai, prin promisunea pe care ti-ai facut-o de a face mai multa lumina in aceasta parte a vietii noastre, vorbeste te rog (in numele meu, al nostru, al mamelor sau viitoarelor mame) si insista pentru aceasta pregatire psihologica. Si a lor... si a profesorilor!!!
Poate ca un tratament bun din partea medicilor si al asistentelor tine de OMENIE, poate ca tine de BANI... NU STIU! dar oamenii acestia ar trebui sa fie pregatiti si psihologic pentru a sti cum sa se poarte cu pacientii.
(iarta-ma ca in loc sa te consolez ti-am mai trimis si eu o unda de tristete)
Dumnezeu sa te ajute sa poti sa iti amintesti, sa nu uiti, si sa poti sa schimbi lumea pentru noi, cei care nu putem!
|
|
|
Mesaj de la: Iulia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Nu sunt mama...am doar 21 de ani...dar am plans sincer citindu-ti gandurile...imi pare extraordinar de rau pt pierderea ta si mai mult de atat-sincer-nu stiu sa zic...te imbratisez!Iulia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,imi pare atit de rau pentru ce ti s-a intimplat!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Am aflat despre drama ta din "Jurnalul National". M-a impresionat experienta ta cu protul (preotii) care nu te-a(u) ajutat. Am mai auzit cazuri de acestea, cand cineva care a pierdut o sarcina, s-a dus la preot cu speranta ca va veni mai usurata, iar preotul mai tare a mahnit-o si i-a citit ceva rugaciuni de parca ea si-ar fi ucis copilul.
Insa nu as extrapola atitudinea unor preoti la dogmele bisericii si nici invers. Copilul tau are dreptul la toate rugaciunile de dezlegare la care are dreptul oricine a plecat in lumea cealalta. Mai mult, se cunosc cazuri similare cu al tau, de copii botezati in burta mamei. Asa ca preotii au ce face, numai sa isi deschida mintea si sa vrea.
|
|
|
Mesaj de la: Victorita data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
victorita,mangalia.BUNA BIANCA TOT EU SUNT MAMICA DIN MANGALIA CARE ARE UN BAIETEL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA EL TREBUIE NEAPARAT OPERAT DACA POTI SA MA AJUTI,TREBUIE SA GASESC O CLINICA CA, SA IL OPEREZ PE BAIAT SI MA GANDEAM LA CLINICA DIN GERMANIA MI-AU SPUS DE LA SPITAL CA O SA MOARA DACA NU IL OPEREZ TE ROG MULT DE TOT SA MA AJUTI NU VREAU BANI VREAU DOAR SA GASESC O CLINICA DIN GERMANIA CARE POATE SA IL OPEREZE DACA POTI SA MA CONTACTEZI ITI LAS NUMARUL DE TELEFON;07**** SAU 07**** SAU ADRESA DE EMAIL;****@YAHOO.COM.TE ROG DIN SUFLET SA MA AJUTI PT CA NU AM LA CINE SA MAI APELEZ.
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Simona, desi nu are vreo importanta asta....Am vazut emisiunea Nasul si am plins...am citit aproape tot ce s-a scris aici pe site...am plins din nou! Sint mama unui baietel de 8 ani, care a venit dupa 3 ani de aspteptari si dupa 9 luni de tratament si probleme....Dar, multumesc lui Dumnezeu a venit sanatos! M-a impresionat foarte mult suferinta prin care ai trecut si inca mai treci...cuvintele sint de prisos...aproape ca nici nu reusesc sa le gasesc ca sa exprim ceea ce simt! Sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa fii la fel de puternica si in continuare! Sa fii sanatoasa pt tine, pt sotul tau...dar mai ales pt Luca! Bucuria pe care ti-o aduce un copil merita toate eforturile din lume! Si mi-as mai dori, ca in viitor sa auzim tot mai putine "povesti" triste...
Mult succes in campania pe care ai inceput-o si poate incet, incet lucrurile vor incepe sa se miste si la noi!
Cu multa compasiune te imbratisez,
Simona, 35 ani, Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca numele meu este Iuliana si sunt din Brasov, am fost socata cand am auzit ceea ce ti s-a intamplat.De multe ori viata este nedreapta cu noi...sper din suflet ca bunul Dumnezeu sa iti dea alinare sa incerci sa te mobilizezi si sa nu uiti niciodata ca sunt multi oameni care te iubesc, si multi oameni care au nevoie de ajutorul tau, de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,si toate care ati trecut prin experiente asemanatoare,cuvintele sunt mult prea sarace pentru a exprima regretul si parerile de rau,pentru a va mangaia sau a va alina durerea imensa.Toate lacrimile si toate florile din lume nu ar putea umple golul lasat de acesti ingerasi.Nimic nu poate fi mai cumplit.Sunt mamica a 2 fetite de care sunt fff mandra.As vrea sa va lin cumva suferinta,dar nu imi sta in putere.Tot ce pot face e sa ma rog bunului Dumnezeu sa va dea putere sa treceti peste aceasata pierdere.
Ganditi-va ca fiecare raza de soare e un sarut pt voi de la ingerasi vostri,fiecare picatuta de ploaie e o lacrima pt ca va vede suferind, fiecare sclipire de stea este un semn de la ei fiecare val de ceata este o imbratisare de la ei fiecare fulg de nea este o soapta de la ei.Nu mai pot continua gandurile cuvintele mi se ineaca in lacrimi.Aveti puterea si descsrcati-va sufletul vom fi alaturi de vo
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,nu pot sa spun decat ca-mi pare extrem de rau de suferinta ta , nu am cuvinte pe care sa le pot asterne aici pentru a te face sa treci mai usor peste acesta experienta .In curand o sa fiu si eu mama si cred ca iti pot intelege suferinta .Mai mult de atata nu pot sa-ti spun , dar iti doresc ca Dumnezeu sa-ti dea puterea sa treci mai departe. Cu drag Irina.
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita.Nu sunt mama, dar m-a impresionat povestea ta si vreau sa-ti urez multa sanatate si multa putere pentru a putea merge mai departe.Dumnezeu sa-ti aline suferinta.
Cu multa dragoste, Daniela (Tg-Jiu).
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca,
ma numesc cristina si eu am trecut printr-o astfel de tragedie,,, si si acum dupa doi ani de la moartea ei o plangem in fiecare zi, iar la mormantul ei, in continuu arde o lumanare de atunci,,,
am citit despre campania ta, si as dori sa ma implic,,, poate asa o sa imi gasesc linistea sufleteasca... adresa email: ****@yahoo.com.
multumesc. si iti doresc tot binele din lume.
doar plansul dupa ea zilnic te va linisti cat de cat.
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Vineri 8 februarie 2008
|
BUNA BIANCA
Nu sunt nici mamica si nici casatorita,dar nu trebuie sa fiu toate din aceste lucruri,ca imi dau seama ce se petrece in sufletul tau sfasiat de durere.Sper sa poti trece peste aceasta pierdere imensa sa sa tii cont de faptul ca inima este impartita in mai multe sertarase, in care incap fiecare din cei dragi tie.Asadar, cand simti ca durerea te sfasie de dor pentru fetita ta EMMA NICOLE, te duci in inima ta, tragi de sertarasul ei si stati impreuna pana va alinati dorul.Este groaznic si nu cred ca as putea sa trec vreodata prin ceea ce ai trecut si trait tu.Esti un om puternic, si se spune ca ceea ce nu te doboara te intareste, de aceea iti doresc sa fii tare pentru baietelul tau LUCA, care are mare nevoie de tine si orice faci de acum inainte sa te gandesti in primul rand la el.ITI doresc tot binele din lume si sa ai grija de tine.OANA, BUCURESTI.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
nu pot fi cinica si sa spun ca inteleg perfect durerea unei mame care si-a pierdut copilasul ,dar pot sa spun ca nu am fost departe,insa datorita reactiei prompte a medicilor fetitza mea traieste si slava Domnului este sanatoasa.am trecut prin momente de confuzie in timpul in care fetitza mea era monitorizata,si inimioara ei o luase razna,am chemat asistentele care larandul lor au chemat medicii care au decis ca nu este cazul sa riscam si am facut o cezariana la urgentza. insa ce a fost ma greu a urmat dupa . desi eram operata doar de o zi m-am ridicat din pat pentru ca trebuia sa i-mi vad fetitza ,nu pot sa va spun cu ce strangere de inima ma duceam sa o vad(era la incubator),in camera alaturata erau mamicile care i-si alaptau copilashii ,iar mie i-mi venea sa urlu de cida ca nu i-mi pot lua copilashil in bratze ,ca nu o pot alinta si mangaia ,ca nu o pot saruta,ca nu o pot alapta,insa dupa 3 zile de chin,si-a revenit ,frecventza batailor inimioarei ei s-au stabilizat si m-au anuntat ca o pot luain bratze,a fost cel mai minunat si emotionant moment din viatza mea si nu exagerez cu nimik spunand acest lucru.
|
|
|
Mesaj de la: Angelica data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,ma numesc Angelica,am 34 de ani,am fost casatorita timp de 5 ani si in prezent sunt despartita.Traiesc insa cu marea durere in suflet ca nu am un copil.Acum aproape 10 ani am pierdut o srcina pe care am dorit-o din tot sufletul...dar n-a fost sa fie...poate asa a vrut Dumnezeu...nu stiu nici acum ce s-a intimplat de fapt.Totul a inceput intr-o zi de Duminica, cind am observat ca ceva nu e in regula. Mergind la un medic foarte bun,la spitalul Vitig pe vremea aceea si spunindu-i ce s-a intiplat,mi-a spus ca trebuie sa fac o ecografie sa vedem ce se intimpla.Parca ma vad intinsa pe un pat de spital si pe dl.doctor linga mine la ecograf...paream vadit nelinistita pt. ca presimteam ca se v-a intimpla ceva rau...
Dupa o ecografie si un control ginecologic,am primit lovitura..."imi pare rau, este sarcina moarta la 2 luni.Am vazut negru in jurul meu si nici nu am avut puterea sa spun ceva...Nu cred ca aceste trairi se pot defini sau se poate exprima in cuvinte ce simte o femeie care a trecut prin asa ceva...
Am citit despre ceea ce ai patit tu si nu m-am putut opri din plins.Tot timpul m-am pus in pielea ta si practic nu pot sa spun decit ca asa ceva sa nu l-i se intimple nici celor mai aprigi dusmani.Ai incredere in Bunul Dumnezeu si in faptul ca timpul isi v-a pune amprenta asupra celor intimplate...
Domnul sa te apere pe tine , pe Luca si pe ingerasul adormit inainte devreme...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
eu inca nu am copii desi anul acesta planuiesc sa raman insarcinata.desi lucrez in sistemul sanitar si sotul meu este medic nu vreau ca sarcina sa fie supravegheata in romania. locuiesc intr-un oras centru universitar dar medicii nu se pot numi medici. intr-adevar se pare ca isi lasa sufletul acasa cand vin la spital. imi pare foarte rau pt pierderea ta. sper ca aceasta campanie sa schimbe ceva, mai ales increderea in cei de langa noi
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat... in astfel de situatii cuvintle sunt atat de neputincioase! Sunt o tanara de 24 de ani care iubeste foarte mult copiii, poate ca de acceea am si devenit profesor. Ti-am citit articolul si nu am putut sa-mi stapanesc lacrimile pentru ca toata experienta ta este sfasietoare si totul a avut un impact cu atat mai puternic cu cat imi doresc foarte mult ca intr-o zi, nu foarte indepartata, sa devin mamica. Nu stiu ce inseamna sa porti in interiorul trupului tau o alata fiinta, dar imi inchipui ca este un adevarat miracol daruit de Dumnezeu oamenilor. Cred ca este o experienta marcanta pentru femeia care din femeie se transforma in mama si mai cred ca este nevoie de o documentare responsabila. Desi exista si situatii nefericite in care doctorul iti poate da nefasta veste ca al tau copilas are ceva in neregula, cred ca este foarte important sa dam dovada de responsabilitate si sa fim la curent cu tot ce se intampla, chiar daca nu este usor.
Iti admir curajul de a vorbi despre fetia ta si spun asta pentru sunt de parere ca durerea din sufletul este infinita si orice vorba despre ce ai patit iti rascoleste sufletul. Nu ai de ce sa te simti vinovata, ai fost o mama responsabila pentru ca pe parcursul celor 9 luni te-ai interesant indeaproape de starea micutei tale.Desi nu te cunosc, sa stii ca prin faptul ca ai scris aceasta confesiune (sper ca nu gresesc daca o numesc asa)ai reusit sa te situezi undeva foarte sus pe scara valorilor mele. Ma bucur ca mai sunt inca persoane ca tine. Iti doresc tot binele din lume, sa ai puterea sa treci peste acest moment de cumpana, sa te bucuri de puiul tau,Luca, sa ai o familie reusita si sa va amintiti mereu de fetita voastra,Emma Nicole, care va fi mereu alaturi de voi, cu spiritul. Te imbratisez si te admir pentru ceea ce esti!Adresa mea este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Tatiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA DOAM BIANCA.MA NUMESC TATIANA SI SUNT DIN BRASOV.Am vazut intr-o seara o emisiune cu tine in care spuneai despre tragedia prin care ai trecut si ma marcat foarte mult.CONDOLEANTE.SI eu sufar de o depresie de foarte multi ani,dar din pacate nam gasit sprijinul de care am avut si am nevoie si acum nici in familie si nici la medici.Asa boala mea sa agravat.Am capatat si o fobie care nu ma lasa sa ies din casa.Am apelat la un psiholog si lam rugat sa vina la domiciliu bine inteles contra cost si nu a venit.Din pacate in ziua de astazi medicii nostrii sunt foarte comozi.Te indoapa cu medicamente si atat.as dori sa ma ajuti cumva macar cu un sfat.sau daca cunosti in Brasov un psiholog care ar fi dispus sa vina acasa contra cost nu degeaba ti-as multumi din toata inima mea.Astept raspuns de la tine cu nerabdare si speranta.Cu drag te pup dulce asa cum esti si tu Tatiana.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Cristina(am 18 ani) si sunt din Bucuresti...
Buna Bianca...vroiam sa iti spun k te admir foarte mult..
In primul rand vroiam sa iti spun ca esti o persoana super de treaba...am avut ocazia sa te cunosc personal la serbarile organizate de D-na Obreja de la scoala 178 din Pajura...eu locuiesc in acest cartier...am avut ocazia sa o cunosc si pe mama ta..deoarece ma duceam la dansa sa iau cartea de onoare a scoli in care scriau toti invitati de onoare si pe care mama ta o facea sa arate superb..in al doile randn vroiam sa iti spun ca imi apre foarte rau pentru pierdera suferita si iti doresc tot binele din lume tie si familiei tale...eu nu pot sti cea fost in sufletul tau cand ti-ai pierdut fetita deoarece nu am trecut prin asa ceva datorita varstei...sunt prea mica inca...te pup si iti urez o zi buna...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,iti respect durerea,dar nu crezi ca exagerezi totusi? Nu crezi ca facand ceea ce faci dai dovada de masochism si nu lasi zilele care trec sa stearga durerea? De ce trebuie sa iti amintesti mereu si mereu de aceasta nenorocire? Nu cumva vrei cu orice pret sa fii in centrul atentiei cu ceva? Tu sti cel mai bine ca nu ai cu ce sa mai apari "pe sticla" , ca nu esti o mare diva asa cum te pretinzi,nici macar nu ai un subiect interesant cu care sa atragi ascultatorii,si ai recurs la acest tertip pentru a ne atrage atentia asupra ta si a "frumusetii" tale.
Esti narcisista si esti in stare sa faci dintr-o tragedie un caz care sa te scoata in fata,nu te mustra constiinta? Chiar trebuie sa te vedem mereu plangandu-ti de mila? Poate nu ma crezi,dar si eu am pierdut o sarcina la 5 luni ,dar nu am mai facut atata caz de asta,am luat viata si cu bunele si cu relele ei,am suferit,dar am trecut mai departe. Ti-o spun fara rautate : esti penibila!!! Nu mai incerca sa apari pe ecran cu orice pret! Fa ceva constructiv daca vrei ca oamenii sa te cunoasca,si nu te
folosii de dramele prin care trecem cu totii la un moment dat pentru a te afisa la tv.Recunoaste ca nu esti nimic, nici actrita,nici model,si ca de fapt tu nu faci nimic,dar vrei sa apari la tv! Nu uita ca Dumnezeu te vede,si mai devreme sau mai tarziu te va mustra constiinta (daca ai asa
ceva ) ca te folosesti de acel copil mort pentru a aparea in fata oamenilor! Esti penibila,sa-ti fie rusine!!! Sper sa publici acest mesaj,sa vada telenovelistii ca pe lumea asta nu exista doar oameni prosti si fara creier de care sa se poata folosii cei ca tine!!!
|
|
|
Mesaj de la: Angela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Am pierdut doi copii, primul acum 23 de ani. Si ai dreptate, nu trece niciodata. Imi pare foarte rau pentru ceea ce vi s-a intimplat si iti multumesc pentru ceea ce faci. Mi-ar placea mult sa te ajut cumva. Ma ofer voluntar impreuna cu doua sali de spectacol (una de 200 de locuri si alta de 600), in care s-ar putea organiza niste intilniri, daca tu crezi ca e cazul. Iti doresc tot binele din lume !
angela
Nu stiu cum functioneaza chestia asta, asa ca iti dau adresa de mail : ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Filofteia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna dimineata!Ma numesc Filofteia.Aseara am urmarit in reluare emusiunea de pe B1tv.Este foarte greu sa pierzi pe cineva drag.Si-mi pare rau pentru ce vi s-a intamplat.In aceasta dimineata la vecinii mei s-a intamplat o tragedie.Le-a murit nepotelul.Avea malformatii la inima, din nastere.Problema este ca mama este insarcinata in patru luni si jumatate.Este o familie modesta ,as vrea sa-i ajut ,dar nu stiu cum.Mama are nevoie de consiliere si de un control al sarcinii.I-am sugerat asta,dar atunci cand nu ai o cultura generala,cat de cat ,este greu pentru ca interpreteaza total gresit .Eu sunt asistent maternal,am in plasament un copil cu autism , hiperchineticsi intarziere in dezvoltarea limbajului.Acum aproape 6 ani,cand l-am luat in plasament am trecut, eu si familia mea prin multe probleme; a copilului pe de o parte si mentalitatea oamenilor pe de alta.Cu cea de a doua a fost mai grea pentru ca nu intelegeam reactia oamenilor de a respinge un copil cu asfel de probleme, cind el avea nevoie de ajutor.Acum,dupa 6 ani avem satisfactia ca am putut ajuta acest copil. Merge la o scoala speciala,vorbeste si ne intelegem bine,atat cat ii poate permite boala.Ma ingrozeste gandul ca la 18 ani v-a fi luat si dus intr-un centru de plasament.Problema mea este ca as dori sa ma implic in ai putea ajuta pe oameni ,pe mame si parinti in a face totul pentru a naste la copii sanatosi.Este o problema sociala la noi,iar cei care ar trebui sa faca ceva in acest sens nu fac.Este o drama penru copii dati in plasament atunci cand sunt mutati de la un asistent la altul.Sunt foarte multe de vorbit pe aceasta tema.Imi cer scuze pentru ca poate n-am fost prea coerenta,dar sunt si prea socata de ceace s-a intamplat in aceasta dimineata, la vecinii mei.Voi reveni cat de curand, si totusi as dori numele acelor carti pe care le aveti.Vreau sa stiu cat mai multe.Astept si un sfat.Vreau sa ajut cat pot.MULTUMESC.
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca!Ma numesc Adriana si am 22 de ani.Desi nu sunt inca mama,imi doresc foarte tare sa mi se implineasca acest vis intr-o buna zi,pot sa iti spun ca inteleg oarecum prin ce treci pt ca mama mea a trecut exact prin aceeasi situatie prin care treci tu!Eu inca nu ma nascusem atunci,am venit pe lume dupa 2 ani,timp in care imagineaza-ti cat de greu ia fost,pt ca nu ma avea nici macar pe mine,care mai apoi am fost o alinare pt ea!Nu a uitat-o nici o secunda pe sora mea,iar datorita faptului k nu ia fost aratata la nastere,pt mult timp a avut senzatia k traieste.Am urmarit toate emisiunile cu tine si am observat k esti oarecum dezamagita pt k prietenele tale nu au fost alaturi de tine,gandeste-te k ti-ai castigat o multime de prietene care te inteleg si sunt alaturi de tine!o tara intrega de femei sunt alaturi de tine!!!!!!!alte femei nu sunt atat de norocoase,poate nu au cui sa-si impartaseasca durerea!te admir pt k ai dat dovada k ai o putere fantastica si spirit interior!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca imi gasesc cu greu cuvintele,nu cred ca se poate face,spune ceva pt a face ceva pt pers care au trecut prin asa ceva nu cred ca putem intelege cu adevarat eu cred ca nu a-si putea rezista unei asemenea durerii.......dar DUMNEZEU probabil ca n-e intareste un singur lucru e cert si fff grav ceea ce se intampla in maternitatile din romania mama mea a nascut acum 40 de ani un baiat care a trait f putin nu i l-au dat probabil mi l-au aruncat la gunoi astea au fost vorbele ei cand pe la varsta de 14 ani am gasit 2 certificate :unul de nastere si unul de deces pe numele unui baiat mihai care a fost fratele meu dar nu a trait nici nu stim macar cat. E pt prima oara cand plang pt el.........iti multumesc pt ce faci a fost un subiect tabu ca si cum ar fii fost ceva rusinos acum o inteleg mult mai bine pe mama..avea doar 19 ani eu am nascut 2 fete dar in timpul ambelor sarcini am trai cu o teama nemarturisita ca voi traii si eu aceeasi drama, eu cred ca trebuie facut cv nu poti sa iei asa un copil sa il arunci la gunoii ca si cum nu ar fii fost si mai ales sa-i ceri unei mame sa-l uite deci problema este demult in romania si te rog incearca fa ceva nu stiu poate ca intradevar este asta menirea ta ajuta-le pe mame sa terminam odata cu aceeasta mentalitate ITI MULTUMESC SI DUMNEZEU SA TE AJUTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anda data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,sunt mama a trei copii, din care doua fete gemene...sunt mari acum, insa pentru mine sunt tot copii si am nevoie de ei, de vorba lor, de caldura sufletului lor...am nevoie si voi avea "nevoie sufleteasca" de ei, chiar daca ei, deja, au caile lor in viata ...si multumesc lui Dumnezeu ca m-a daruit, mai ales ca doctorii mi-au spus ca nu voi putea avea copii... si iti multumesc, in numele mamelor si a viitoarelor mame ca, prin ce zici si faci, incerci sa trezesti in sufletul medicilor, a asistentelor acea latura umana de care au uitat..a cuvantului ce leaga ceea ce suferinta dezleaga, si asta inca din prima clipa cand afli ca fiinta din tine nu mai este.. Fii binecuvantata! si cale fara greutati..si astfel, poate, poate ne mai umanizam un pic ca doar suntem ...nascuti de mama Anda
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca! MA numesc Alina si am 25 de ani si tocmai am pierdut prima mea sarcina! Chiar daca nu am apucat sa imi vad copilul, durerea este foarte mare si incerc din rasputeri sa trec peste acest moment si sa am curajul sa incerc sa raman insarcinata peste cateva luni cand voi avea aprobarea medicilor. pe 31 decembrie 2007 am facut testul si atunci am aflat ca vom avea un copil, eram in culmea fericirii. pe 12 ianuarie am facut prima ecografie si s-a confirmat, avea 7 saptamani. am facut toate analizele, totul era perfect. numai ca peste cateva zile cand am ajuns acasa de la birou (dupa ce ma certasem cu sefa ) am obsevat o mica pata maronie pe chilot. am sunat imediat doctora si mi-a zis sa stau linistita ca e din cauza stresului, sa nu ma mai enervez si totul va fi bine. nu am mai avut scurgeri cateva zile, dar apoi iar a reaparut. de data asta era mai abundenta,si a doua zi am fost la medic unde nu a facut nici o investigatie si mi-a zis ca e normal, si ca stresul e de vina. deja incepusem sa imi fac probleme, si pe 1 februarie am fost la un alt medic care imediat mi-a facut ecografie. bebe meu avea 11 saptamani deja, dar se oprise din evolutie la 9 saptamani(atunci cand am avut primele scurgeri). a fost un soc , nu imi venea sa cred ca mi se intampla asa ceva, mi-l doream atat de tare....... Mi-a zis ca nu e urgenta sa fac chiuretaj si sa vin luni dimineata. inca 2 zile de agonie, insa pe 4 dimineata am ajuns la camera de garda (pornise hemoragia), m-au lasat intr-un pat sa stau pana a venit medicul . la ora 9 mi-a facut asistenta anestezia si de abia la ora 11 m-a dus in sala pentru chiuretaj, timp in care eu deja facusem o criza de spasmofilie si aveam dureri ingrozitoare. nu a prins anestezia sau trecuse deja efectul ei, fiind ca am avut dureri atat de ingrozitoare incat am mai facut o criza de spasmofilie.
au trecut 4 zile de atunci si parca tot nu imi vine sa cred ca este adevarat, ce s-a intamplat daca eu eram in regula. explicatia medicului "accident genetic" si nu se stiu cauzele. vreau sa raman iar insarcinata dar am nevoie de raspunsuri pentru ca nu as mai putea trece inca o data printr-o asemenea experienta. Imi poti recomanda un medic bun pe care intr-adevar sa il intereseze pacientul si nu doar banii?! multumesc anticipat
|
|
|
Mesaj de la: Cornelia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca! Ma numesc Cornelia si sunt din Bucuresti, am citit si eu prin ce ai trecut si iti spun sincer ca m-a cutremurat, eu am o fetita de doua luni jumate care mi-a luminat viata, care acum pentru mine inseamna totul, nu stiu cum as reactiona daca, Doamne fereste, s-ar intampla ceva cu ea, dupa ce am citit articolul tau m-am uitat la fetita mea si i-am multumit lui Dumnezeu ca e bine si ca o am, nu stiu daca pot spune ca inteleg prin ce ai trecut, poate doar o mamica care a trait asemenea durere intelege cu adevarat, spun asta pentru ca sincera sa fiu nu gasesc cuvinte de alinare, de fapt nici nu cred ca exista asemenea cuvinte, nu cred ca exista alinare la ceea ce ai trait tu si poate alte mii de mamici, nu vreau sa-ti spun si eu ca poate e mai bine ca s-a intamplat asa, dar Dumnezeu le oranduieste cum e mai bine, chiar daca noi credem ca uneori e nedrept, sa te gandesti ca Dumnezeu vegheaza asupra ta si sa nu-ti intorci fata de la El. Iti doresc multa sanatate si putere sa mergi mai departe alaturi de cei dragi.
|
|
|
Mesaj de la: Iris data: Vineri 8 februarie 2008
|
Inchid ochii si ma dor, ma dor pana si lacrimile ce nu vor sa se elibereze... Si totusi cand o fac...se revarsa in gat cu hohotele ce vor sa iasa si ele afara de dor si durere...
Si de-acolo spre piept...ritmuri sacadate...acolo unde bate o inima... unde pulseaza dor si durere imensa se coboara spre launtrul meu si ma copleseste cu profunzimea tristetii...
Asta simt eu acum; la un an dupa ce ingerasul meu a zburat spre cer!
Fetita mea a trait doar cateva clipe dupa ce s-a nascut, dar nu am vazu-o pentru ca mi-au |
